[supsystic-gallery id=’3′ position=’center’]

Am stat de vorba cu designerul si arhitectul catwalk – ului Kids Fashion Week, un tanar rebel si talentat si mai ales indragostit de meseria lui. Am incercat sa intram in universul creatiei lui si sa aflam cum va arata acest festival si care sunt secretele unui scenograf al unui podium de moda.

Cine esti tu si de ce tocmai scenograful unui festival de moda pentru copii?

Eu sunt Laurentiu Paicu si sunt arhitectul si designerul care a creat imaginea scenei acestui prim festival de moda pentru copii din Romania.

– De ce tocmai un festival pentru copii?

Raspunsul probabil vine din cauza lucrarilor si stilului meu de design si de aici alegerea organizatorilor. Nu sunt genul de arhitect/designer ce creaza o lucrare banala sau mediocra, mereu am incercat sa sar pragul si sa ies din limita normalului, iar imaginatia pe care o am si stilul meu de design au fost considerate potrivite ca sa dea startul acestui eveniment important de moda.

Teatrul cum este ca si rampa de lansare a unor colectii pentru copii?

Am auzit deja niste vorbe printre critici, dar omul ce este orb, incearca sa invete lumea sa picteze. Daca te uiti in trecut si prezent la marile case de moda din lume, ele isi aleg locatiile pentru colectiile de moda foarte corespunzator, chiar daca nu este acceptata de toata lumea ca idee, rezultatul final ,care dovedeste buna decizie a acestora, conteaza cel mai mult.

Si DA, cred ca Teatrul este o locatie perfecta pentru un spectacol de moda pentru copii, pentru ca el este locul unde am crescut cu totii, locul pe care il cunoastem de cand eram mici, locul unde radeam si locul unde visam. Asa ca de ce sa nu fie el si locul unde marii designeri de moda ai Romaniei sa isi lanseze visele lor destinate copiilor.

– Cum va arata catwak-ul, scena, si de ce asa?

Conceptul acestui festival a fost creat astfel incat sa manifeste si sa exprime vizual o atmosfera sterila si angelica. Imaginea unui vis eteric, unui carnaval fantomatic, pierdut dar nu uitat.

Pe scena vom avea un Carusel alcatuit din 100 de neoane aprinse ce vor parea sa pluteasca in aer, alcatuind silueta acestuia. Caii ce au scapat din carusel, vor marca traseul de catwalk, dar nu vor avea o forma traditionala si anatomica, ci vor fi o reinterpretare artistica-geometrica a unui puzzel 3D. De asemenea, plapuma de baloane perlate ce se vor amesteca printre valul de ceata ce va acoperii podeaua scenei, va marca trecerea perfecta dintre 2 lumi, cea a imaginatie designerilor, de unde vor naste modelele ce vor purta creatiile acestora si cea a spectatorilor nerabdatori.

– De unde inspiratia?

Ani de experimentare in lumea arhitecturii si a designului, dar cel mai important este acea scanteie pe care o ai in tine, care ne face pe toti unici in felul nostru. Ea face diferenta intre cineva care se joaca cu creionul si un Artist.

– Nu iti este frica ca cei mici vor fi speriati de ce ai realizat ca si decor?

Deloc.

Copiii au imaginatia mult mai activa si mai dezvoltata decat adultii. Ei vor vedea efectul de fantezie a designului pe care l-am creat, mai bine ca oricine altcineva.

– Cum te vezi ca si cel din spatele constructiei acestui catwak de festival?

Mandru de mine pentru imaginea pe care am creat-o.

Putin inspaimantat pentru ca desi este foarte greu sa realizezi in lumea reala, ceea ce am eu in cap, totul trebuie sa iasa perfect si nu poti din pacate sa creezi un vis in totalitate, dar am avut parte de o echipa foarte buna cu care am colaborat, iar acest lucru m-a mai linistit.

Iar cel mai mult, ma simt Onorat. Onorat sa fac parte din acest fashion show si sa fiu acea persoana care a creat, a imaginat si a dat startul acestui mare eveniment in lant.

– Planuri de viitor? In lumea copiilor?

Planuri de viitor sunt multe insa pentru moment va astept Sambata si Duminica la Kids Fashion Week 2016.

Citeste si: Kids Fashion Week Bucuresti 2016

Wonder Lolita la Kids Fashion Week 2016