Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, 3 februarie, o nouă structură organizatorică a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în concordanţă cu priorităţile strategice ale instituţiei. În acest sens, au fost înfiinţate noi structuri specializate: Direcţia pentru Incluziune Socială şi Parteneriate Educaţionale, Unitatea pentru Tehnologia Informaţiei în Educaţie şi Direcţia de Coordonare Strategică.
Astfel, Direcţia pentru Incluziune Socială şi Parteneriate Educaţionale va urmări realizarea, corelarea şi implementarea de politici publice destinate grupurilor vulnerabile şi includerii acestora în sistemul educaţional. Departamentul va avea în vedere inclusiv dezvoltarea de programe naţionale, în parteneriat cu alte structuri guvernamentale şi nonguvernamentale.
A doua structură nou înfiinţată – Unitatea pentru Tehnologia Informaţiei în Educaţie – va avea ca obiectiv corelarea utilizării noilor tehnologii în procesul educaţional, dar şi ca suport în elaborarea şi implementarea politicilor de guvernanţă IT în educaţie.
Având în vedere exerciţiul financiar european 2014-2020, actul normativ de organizare şi funcţionare a ministerului prevede crearea unei structuri care să îmbunătăţească planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice şi a proiectelor cu finanţare externă care susţin aceste politici, prin operaţionalizarea Direcţiei de Coordonare Strategică.