Carnavalul de la Veneția a inceput oficial duminică, fiind deschis in Piata San Marco, prin tradiționalul “Zbor al îngerului”. Mai multe informatii pot fi gasite pe pagina oficiala www.carnevale.venezia.it
Conform unui obicei care datează din secolul al XVI-lea, o tânără frumoasă, îmbrăcată în costum de epocă, a plonjat de pe Turnul Bazilicii San Marco, cu înălțime de 99 de metri, în mijlocul emblematicei piețe din orașul lagunelor.
Privilegiul acestui “zbor” — realizat în deplină siguranță cu ajutorul unui sistem mecanic bine pus la punct — a revenit Irenei Rizzi, de 19 ani, cea care anul trecut a fost aleasă Regina carnavalului.
Deschiderea oficială a acestui eveniment care atrage de fiecare dată un foarte mare număr de turiști din întreaga lume, a fost precedată, sâmbătă seara, de focuri de artificii și o defilare a celor 12 frumuseți locale dintre care va fi desemnată regina ediției din acest an. Candidatele au fost aduse în gondole până în Piața San Marco, iar întreaga procesiune a fost admirată de peste 70.000 de oameni. Procesiunea celor 12 Marii, este reconstituirea unui eveniment din secolul al 9-lea, când piraţii au eliberat 12 fecioare pe care le răpiseră.
Carnavalul, care tine pana pe 9 februarie, cuprinde 130 de concerte, expoziții, concursuri de măști și acțiuni dintre cele mai diverse, adresate publicului de toate vârstele.
Mii de oameni în costume medievale, cu peruci şi măşti au împânzit podurile şi pieţele oraşului de pe ape, iar petrecerile tematice se vor ţine lanţ până pe 9 februarie.
Primul carnaval de la Veneţia a fost organizat în secolul al XI-lea. Timp de două luni, veneţienii renunţau la morală şi convenţii sociale. A cunoscut o perioadă de declin în secolul al 18-lea, fiind reînviat cu mare succes în 1979. În zilele noastre, e pretextul perfect pentru un uriaş bal mascat, parade cu bărci, spectacole şi concerte în aer liber. Deşi carnavaluri se organizează în mai toate ţările catolice, niciunul nu îl egalează în farmec şi eleganţă pe cel de la Veneţia.
Din pacate, anul acesta Carnavalul se desfasoara in contextul amenintarilor teroriste din ultima vrem, asfel ca politia a fost nevoita sa ia masuri de securitate severe pentru a asigura protectia miilor de turisti prezenti in aceasta perioada in Venetia.