Dereglarile glandei tiroide pot genera complicaţii ale sarcinii ceea ce se traduce prin faptul ca poate fi grav afectata sanatatea gravidei, cat si sanatatea bebelusului.
Tiroida este o glandă cu secreţie internă asemănătoare unui fluture, situată în regiunea cervicală anterioară, sub “mărul lui Adam”. Aripile fluturelui sunt reprezentate de doi lobi ai glandei tiroide, iar corpul lui este istmul, care uneşte lobii. Fiind o glandă cu secreţie internă ea aparţine sistemului endocrin, ca şi hipofiza, glandele paratiroide, pancreasul, glandele suprarenale, ovarele şi testiculele. Deşi mică în greutate şi dimensiuni, tiroida este foarte importantă prin producerea hormonilor, care au influenţă asupra tuturor celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor organismului uman.
Femeile care au probleme cu tiroida au risc crescut de avort şi naştere prematură. În plus, măsurările făcute de specialişti în cordonul ombilical al copiilor nenăscuţi au arătat că şi nivelurile hormonilor tiroidieni la bebeluşi sunt afectate. Este important de ştiut că tiroida deţine rolul cheie în metabolismul celular (activitatea chimică din celule). Participă la maturarea sistemului nervos central (SNC) şi funcţionarea lui normală şi, în acelaşi timp influenţează funcţionarea sistemului cardiovascular, aparatului digestiv şi muscular. Trebuie stiut si ca tiroida deţine controlul asupra stării şi culorii pielii şi părului, temperaturii şi greutaţii corpului, regularităţii ciclului menstrual şi fertilităţii.
Oamenii de stiinta au descoperit ca dereglarile glandei tiroide se întâlnesc de cinci ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi, în special cu predominanţa hipotiroidismului, ca manifestare clinică. În zonele cu deficit de iod, unde cantitatea lui în produsele alimentare şi în apă este insuficientă, glanda tiroidă va produce o cantitate insuficientă de hormoni, consecinţele fiind dereglări în funcţionarea întregului organism. Iodul este componentul esenţial al hormonilor tiroidieni şi atât excesul cât şi insuficienta lui produce dereglări în funcţionarea glandei tiroide.
Cele mai frecvent întâlnite forme clinice ale dereglărilor tiroidiene sunt: hipertiroidismul şi hipotiroidismul. Hipertiroidismul se manifestă prin hiperexcitabilitate, nervozitate, anxietate, intoleranţă la temperaturi înalt, exoftalmie, tahicardie(ritm cardiac frecvent), piele fină, roză, caldă, apetit crescut, scaune frecvente (diaree), pierdere în greutate (subponderitate), repezeală in mişcări (hiperkinezii), menstruaţii neregulate, amenoree.
În caz de hipitiroidism apar stări de depresie, apatie, somnolenţă, “găuri în memorie”, intoleranţa la frig, bradicardie (ritm cardiac scăzut), piele galbenă, uscată, aspră, rece, cădere inexplicabilă a părului, voce raguşită, crampe musculare dureroase, constipaţie, adăugire în greutate (supraponderitate), lentoare în mişcări, menstruaţii neregulate, infertilitate.
Ce trebuie facut?
Trebuie să mergi la medic pentru o consultatie înainte de a rămâne însărcinată. Cere să-ţi fie testata glanda tiroidă. Dacă eşti deja însărcinată spune-i-i doctorului toate simptomele noi apărute sau problemele. Chiar dacă rezultatele testării nu indică schimbări patologice, fii precaută şi primeşte necesarul de iod şi vitamine, atât până la sarcină cât şi pe parcursul ei.
Sursa: Dr. Cristian Posea: Medic primar obstetrica-ginecologie la Clinica de profil a Spitalului Dr. I. Cantacuzino