Când auzi ”ghipsuri de Crăciun” te gândești, probabil, la o clasică bucată de ghips, grea și voluminoasă, pe care a desenat cineva globuri, brăduți sau cutii de cadouri. Ei bine, nu e așa, susține dr Ahmad Rawachdeh, specialist în ortopedie-traumatologie la Bio Ortoclinic, potrivit căruia ghipsurile de Sărbători sunt colorate în roșu sau verde, sunt ușoare și la fel de eficiente precum cele obișnuite.
Cine are sau a avut cândva ghinionul să poarte ghips știe cât de dificilă e perioada respectivă. Pe lângă faptul că ești nevoit să cari permanent acea greutate, transpiri, nu te poți îmbrăca sau încălța și abia te poți mișca. Se pare că de la ideea aceasta au pornit și cei care au realizat ”ghipsurile de Crăciun”, total diferite de cele clasice.
Acestea sunt ambalate sub formă de rulou si sunt gata impregnate în substanța care le ajută să se întărească. ”Se scot din vid și, fie se aplică direct pe zona afectată, peste un ciorap special și eventual un strat subțire de vată, fie mai întâi se introduc câteva secunde în apă, înainte de a fi folosite, pentru ca uscarea să nu dureze mai mult de 5 minute. Dacă nu sunt trecute prin apă, bandajele colorate se usucă în 15 minute”, a spus dr. Ahmad Rawachdeh, specialist în ortopedie-traumatologie.
Potrivit medicului Bio Ortoclinic, aceste bandaje pot fi folosite în orice tip de leziuni, de la fracturi cu deplasare, până la entorse, fiind extrem de ușoare în comparație cu ghipsurile obișnuite, o rolă nedepășind 200 de grame. ”Din cauza greutății foarte mari a ghipsurilor clasice, au fost cazuri în care fracturi fără deplasare s-au agravat, iar pacientul a ajuns la operație, pentru că oasele s-au deplasat, în loc să se sudeze”, a explicat dr. Rawachdeh.
Pe lângă faptul că sunt ușoare, ghipsurile colorate au și o țesătură care permite aerului să ajungă la piele, prevenind transpirația în zona pe care au fost aplicate, dar sunt și mai rezistente decât cele așa-zis clasice. Mai mult, în contact cu apa nu se topesc, așa cum se întâmplă cu celelalte.
Dincolo de calitățile medicale, ”ghipsurile de Crăciun” sunt și foarte colorate, pacienții putând opta pentru culorile Sărbătorilor – roșu și verde – sau pentru unele asortate cu stilul lor. ”Pe lângă roșu și verde există alte zeci de nuanțe din care se poate alege: roz, albastru, galben, negru, bej, portocaliu etc”, a mai spus specialistul.