“ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila” vrea sa realizeze un vis nobil, acela de a planta si ingriji un puiet pentru fiecare nou-nascut din Romania, prin programul de impadurire “Padurea copiilor”. Padurile sunt un element cheie in absorbtia de CO2 din atmosfera si au un efect direct asupra schimbarilor climatice. Pornind de la acest fapt si de la realitatea nivelului scazut de impadurire a sudului tarii, cei de la “ViitorPlus” au derulat un amplu program de impadurire pe terenuri agricole degradate, incepand din 2007.
Campania din aceasta toamna a insemnat 19.000 de puieti completati in padurile incepute in comunele Draganesti-Vlasca si Poroschia, jud. Teleorman. Cu ajutorul a 550 de voluntari, timp de 12 zile, padurile au beneficiat de actiuni de completari si ingrijire.
“Urmarind impactul pe termen lung al proiectului, aceste actiuni se fac constant pentru a ajuta padurea sa ajunga la stadiul de masiv, cand dezvoltarea ei se face independent de ajutorul uman”, spune Teodora Palarie, coordonatorul proiectului. Completarile au fost realizate pe cele 17 ha de padure plantata in cele doua comune din jud. Teleorman, in timp ce padurile din judeţul Calarasi, peste 21 de hectare, au fost monitorizate pentru a urmări evolutia lor.
Succesul ingrijirii pe termen lung a padurii a fost celebrat de organizatie în 2014 cand 8 ha de padure au ajuns la maturitate, pe parcursul a 5 ani de ingrijire atenta. Cand treceti cu masina pe Autostrada Soarelui, la km 86, in dreptul comunei Dragos-Voda, judetul Calarasi, puteti admira prima padure crescuta de un ONG din Romania.
Pentru ca viitorul nostru depinde de fiecare dintre noi, tot mai multi oameni doresc sa se implice, in realizarea de paduri. Echipa “Padurea copiilor” a creat un portofoliu de instrumente simple pentru a veni in intampinarea celor ce doresc sa lase in urma lor padure pentru generatiile viitoare, disponibil oricui pe site-ul proiectului http://www.padureacopiilor.ro. ”Aleg sa impaduresc” este cea mai recenta campanie de implicare individuala pentru cresterea de noi paduri in Romania, marca “Padurea copiilor”.
Un obiectiv istoric a fost adoptat de tarile participante la “Conferinta despre schimbarile climatice de la Paris”: “zero emisii nete” de origine umana. Dorinta unanima este de a se ajunge la un echilibru intre ce eliberam in aer si ce putem absorbi, aratand efectul asupra climei, a emisiilor de gaze cu efect de sera. Ocupand locul 30 intr-un top al tarilor si organismelor internationale privind emisiile de CO2 intre anul 1970-2013 (conform EU Edgar database), in 2013 Romania avea o contributie importanta la trendul poluant cu 3,682 tone CO2 pe cap de locuitor. Vestea buna este ca angajamentul politic asumat de tarile participante la Conferinta, o premiera pentru acest gen de negocieri, este anticipat la nivel national de initiative ale societatii civile.