Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a anunţat că începând din vara anului viitor manualele vor fi elaborate împreună cu elevii, studenţii şi profesorii, precizând că materialul didactic după care vor învăţa elevii în 2017 va fi gata la timp.
“O să vedeţi că în zona de predictibilitate suntem în situaţia de a avea, după un efort destul de lung, rezultate pentru noul cadru curricular clasa a V-a, clasa a IX-a, dar vom veni cu diferenţe anul acesta, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba: manulele vor fi pilotate în vară. Nu s-a mai întâmplat acest lucru. Sigur, vor fi consultări până atunci, publice, dar vom avea, permiteţi să folosesc un termen în engleză – summer camp şi curricula, manualele vor fi pilotate cu beneficiari, cu tot cu tineri, copii, care împreună cu profesorii vor livra conţinutul, cu clase, astfel încât să înţelegem şi reacţia celor care sunt beneficiarii manualelor”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
El a dat garanţii că manualele pentru 2017 vor fi gata la timp. “(…)vom veni la timp în luna octombrie, pentru a organiza licitaţiile, să avem manuale în 2017. Este ceva nou, sunt convins că va fi spectaculos şi ne va ajuta cu adevărat să aducem o picătură de inovare în ceea ce există acum, ceea ce înseamnă continuitate”, a mai declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, potrivit Mediafax.ro.