Senatorii au adoptat luni un proiect de lege care prevede extinderea perioadei în care taţii beneficiază de concediu paternal, de la 5 la 10 zile, in primele doua luni de la nasterea copilului. De asemenea, perioada în care se poate solicita concediu creşte de la opt săptămâni la două luni.
Iniţiativa legislativă mai prevede că taţii pot beneficia de concediu paternal de mai multe ori, potrivit unui amendament al Comisiei de muncă, eliminându-se astfel discriminarea între copiii aceleiaşi familii.
“În cazul în care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare. Concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului. Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective”, potrivit proiectului de lege.
Senatul a fost prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.