Bucureştiul şi 35 de judeţe sunt, de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 12.00, sub avertizare cod galben, fiind anunţate ploi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, precipitaţii mixte în vestul şi nordul Moldovei, Transilvania, Banat şi ninsori în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali.
Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare vor fi şi sâmbătă după-amiază, precum şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice. Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru râul Teleorman, pe sectorul din judeţele Argeş şi Teleorman fiind posibil să se producă, vineri, inundaţii locale, din cauza viiturilor.
Râul Teleorman, pe sectorul aferent staţiei hidrometrice Tătărăştii de Sus, este sub avertizare cod portocaliu vineri, până la ora 16.00, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
O avertizare cod portocaliu de precipitaţii ar putea fi emisă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru unele judeţe din sudul ţării, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, la Comandamentul de iarnă de la Ministerul de Interne, la care a participat şi premierul.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a spus că în sudul ţării, mai ales în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, vor fi cantităţi de precipitaţii care ajung la 40-50 de litri pe metru pătrat.
Potrivit Mediafax.ro, acesta a anunţat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru judeţe Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, dar şi în Prahova, Argeş şi Buzău, s-ar putea să fie emis cod portocaliu de precipitaţii.
Ion Sandu a atenţionat că, până mâine la prânz, va fi polei în mai multe zone ale ţării, din cauza căruia ar putea fi probleme în trafic.
Directorul ANM a mai spus că, în ce priveşte precipitaţiile, de duminică va urma o pauză de cel puţin o săptămână. “Primul semnal pe care trebuie să îl urmărim este undeva în data de 7, dar va trece foarte repede. Din nou o săptămână de pauză”, a adăugat Ion Sandu.
Şeful ANM a subliniat că în această iarnă nu vor fi trei săptămâni cu temperaturi sub minus 15 grade, iar viscole ar putea fi la sfârşitul lui decembrie şi cel puţin două în ianuarie 2016.
“Clasificăm iernile după numărul de viscole în fiecare iarnă. Pot să spun, analizând logic toată prognoza pe trei luni, că nu vom avea o iarnă ca în 2012. Adică trei săptămâni de temperaturi sub minus 15 grade, care să creeze probleme în energie foarte mari. Având în vedere că prognozele arată temperaturi ceva mai ridicate şi nu sunt atâtea indicii privind o temperatură scăzută o perioadă foarte lungă de timp, este un semn bun pentru enegie, dar asta nu înseamă că nu vom avea viscole. Este o iarnă normală clasificată după numărul de viscole, ne aşteptăm la două viscole cel puţin în ianuarie, s-ar putea şi la sfârşitul lui decembrie, iar în februarie la fel”, a arătat Ion Sandu, în Comandamentul de iarnă de la Ministerul de Interne.
Ion Sandu a adăugat că în vestul ţării vor fi cantităţi mai mari de precipitaţii decât cele normele, iar în sud se vor apropia de norme. “Temperaturile în sud sunt mai mari, iată de ce avem situaţia ca în decembrie să fie inundaţii, iar la munte zăpadă”, a mai spus şeful ANM.
Reprezentantul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a arătat, la Comandamentul de iarnă, că va fi actualizată avertizarea hidrologică, iar judeţele afectate vor fi Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu.