O bursă integrală în Italia, pentru anul școlar 2016-2017, în valoare de 8.000 euro care acoperă toate cheltuielile inclusiv cazarea și transportul poate fi castigata de un elev de la orice liceu din România, care în anul şcolar curent studiază în clasa a-9-a sau a-10-a (născuţi între 01.01.1999 – 01.06.2001), cunoaste limba engleză sau italiană, este interesat de dezvoltarea personală și de cunoașterea unei alte culturi europene si isi doreste sa studieze in aceasta tara.
Prin programul Bursa Intercultura, bursa este oferita de Intesa Sanpaolo Bank, subsidiară a Grupului Intesa Sanpaolo.
Participanţii la acest program de burse devin parte a comunităţii internaționale AFS Intercultura, formată din tineri din întreaga lume care împărtășesc aceeași pasiune de a explora culturi străine. Ei beneficiază de o experienţă complete interculturală, locuiesc pentru 10 luni într-o familie italiană și urmează cursurile unui liceu italian. Astfel bursierii Intercultura sunt perfect integraţi în mediul social și școlar din Italia. Studiile efectuate pe parcursul bursei sunt recunoscute academic în România.
Programele AFS Intercultura au un impact puternic pozitiv asupra vieții participanților. AFS Intercultura a ajutat peste 400.000 de elevi și studenti să se dezvolte la nivel personal prin experiențe de învățare interculturală. Participanții dezvoltă noi abilități și capătă o perspectivă mai largă asupra lumii, în timp ce construiesc legături puternice şi de durată cu oamenii care îi însoţesc în această calatorie inițiatică.
“În fiecare an, Grupul Intesa Sanpaolo susţine financiar zeci de burse pentru copiii din Italia, dar şi din cele 12 ţări în care grupul deţine bănci subsidiare. În România, Intesa Sanpaolo Bank investește în acest proiect educațional de 9 ani consecutiv. Feedback-ul extraordinar primit de la participanți ne-a determinat să continuăm să oferim acestă alternativă, o reală şansă de perfecţionare atât la nivel personal, cât și educațional încă de la nivel de liceu, tuturor copiilor români”, a declarat Marco Capellini, director general (CEO) Intesa Sanpaolo Bank.
Candidaţii eligibili interesaţi de Bursa Intercultura şi de un an de studiu în Italia trebuie să completeze şi să trimită aplicaţiile pe adresa băncii până pe 29.01.2016, cel târziu. Selecţia pentru Bursa Intercultura se va face în mai multe etape, direct de către Fundatia Intercultura/AFS din Italia, co-organizatoare a acestui program.
Detalii complete despre programul Bursa Intercultura, formularele de înscriere, testimoniale ale altor liceeni români care au absolvit acest program şi alte informaţii utile sunt disponibile în secţiunea Despre Noi /Sustenabilitate /Proiecte a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank, în orice unitate teritorială Intesa Sanpaolo Bank sau apelând gratuit din orice rețea Tel Verde 0800.800.888.