Ziua mondială a prematurității este marcată, anual, la 17 noiembrie. Inițiată de Fundația Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuților în 2010 și marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenția asupra riscurilor pe care le presupune nașterea prematură. Știați că nașterea prematură este principala cauză de deces la copiii sub 5 ani din întreaga lume?
De aceea, specialistii urmaresc atât educarea mamelor cu privire la anumite stiluri de viață ce ridică probabilitatea unei nașteri premature, cât și perfecționarea actului medical și găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităților cu aparatura necesară acestor copii speciali.
Printre factorii de risc ce pot duce la o naștere prematură dar pot fi evitați de viitoarele mame se numără fumatul, consumul de alcool, utilizarea medicamentelor, regimul alimentar, stresul, vârsta de peste 35 de ani. Pe de altă parte, aparatura menționată include incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina și funcțiile vitale ale nou-născuților prematur.
Conform www.salvaticopiii.ro, bebeluşii născuţi prematur au nevoie de îngrijire specială, iar o maternitate în care medicii ridică nepuntincioşi din umăr nu este nicidecum un loc potrivit pentru a spune Bun venit pe lume! La fiecare 5 ore, un copil mai mic de un an moare. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 8,8 la 1000 de copii născuţi vii în 2014, cauza principală fiind naşterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
Primele ore sau zile din viaţa unui prematur sunt vitale pentru tot restul vieţii sale, iar echipamentele medicale ajută enorm cadrele medicale în salvarea bebeluşilor şi în asigurarea pe termen lung a unei dezvoltări normale şi fără sechele.
În perioada 2010-2015, prin campania de reducere a mortalității infantile, Salvați Copiii a investit 6.000.000 de lei în dotarea a 58 de maternități și secții de nou-născuți cu echipamente medicale performante și a reușit să ofere suport pentru 18.900 de mame, gravide și copii din 31 de comunități defavorizate.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de nașteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna 32 și 37 de sarcină, pe când o naștere normală are loc după 40 de săptămâni. Mai mult de o jumătate dintre nașterile premature se înregistrează în Africa și Asia de Sud. În Europa se înregistrează aproximativ 500.000 de nașteri premature.
Studiile la nivel internaţional arată că 79% dintre bebeluşi sunt născuţi între 32 şi 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Nou născutul înainte de 28 de săptămâni de gestaţie sau cel foarte mic (sub 1000 de grame) este expus unor riscuri mari de a dezvoltă probleme severe de: surditate 3%; cecitate (orbire) 8%; paralizie cerebrală 8-12%; retard mintal 14%. Nou născuţii între 1500 şi 2500 de grame pot avea diferenţe ale coeficientului de inteligenţă faţă de un nou născut la termen. Nou născuţii ce cântăresc peste 2500 de grame au un risc foarte mic de apariţie a unui retard în dezvoltare.