Preşedintele Klaus Iohannis consideră că educaţia şi cercetarea sunt vitale pentru a construi o Românie modernă, fiind necesar un plan pe termen lung, care să plece de la elevi şi dascăli către decidenţii instituţionali.
Prezent marti la masa rotundă cu tema “Perspectiva elevilor asupra sistemului de învăţământ din Romania”, presedintele Romaniei declarat ca în următorii doi ani Romania ar trebui să beneficieze de un mix de politici şi de un model de guvernanţă în acest domeniu care să răspundă viziunii şi ţintelor naţionale.
“Actul didactic este cu atât mai performant cu cât răspunde mai corect nevoilor şi aşteptărilor celor direct vizaţi. Tocmai de aceea, consider că implicarea elevilor şi studenţilor este absolut necesară, nu numai în privinţa responsabilităţii față de propria formare, dar şi în ceea ce priveşte procesul decizional. Un sistem de educaţie eficient este unul centrat pe cel care învață, pe stimularea descoperirii şi inovaţiei și pe conectarea la realitățile unei societăți moderne. Pe parcursul carierei mele didactice, am constatat eu însumi inconstanţa reformelor, lipsa de viziune şi de preocupare pentru încurajarea performanţelor. Ca profesor, am resimțit importanța reconsolidării statutului dascălilor în societate și necesitatea de a atrage la catedră oameni bine pregătiți, motivați, pentru care a fi profesor nu este un simplu loc de muncă, ci o vocație. Cred că această comunitate trebuie să îşi recapete respectul, demnitatea și finanţarea pe care le merită. Profesorii au nevoie de repere clare, de oportunități de perfecţionare continuă, de o evaluare axată pe evoluția efectivă a elevilor. Pentru educație și cercetare este necesar să avem un plan pe termen lung, care să plece de la cei implicați direct în actul educațional – elevii și dascălii – către decidenții instituționali.
Klaus Iohannis a subliniat ca este momentul să se puna capăt reformelor făcute în pripă, fără studii de impact sau de evaluare a politicilor care le preced: “Educația și cercetarea sunt vitale pentru a construi o Românie modernă, iar copiii noștri sunt prea importanți pentru a experimenta constant forme fără fond. La începutul anului școlar am anunțat că voi relansa dezbaterea în sectorul de educație și cercetare. Cred că trebuie să racordăm sistemul educaţional la nevoile şi obiectivele României, în momentul intrării ţării noastre în cel de-al doilea secol de existenţă ca stat modern unitar. Cu alte cuvinte, văd pentru următorii doi ani trei etape mari ale dezbaterii”.
Presedintele a explicat ca in primul an vom dezbate principalele opțiuni strategice ale României privind sistemul național de educație, care vor fi transformate în obiective de țară și integrate într-o viziune pe termen lung. Imaginea și forța României puternice sunt și vor fi generate de performanța sistemului educațional. Este important ca deciziile și opțiunile pentru viitor să nu fie gândite numai la Cotroceni sau la Guvern. De aceea, se doreste preluarea lor din societate, de la ONG-uri și experți, de la şcoli şi universităţi, de la profesori și elevi, părinți și angajatori, de la cetățeni pur și simplu. Este o viziune care își propune să întrunească la nivelul societăţii un larg consens, care va putea oferi stabilitate, predictibilitate și ambiție pentru un viitor mai bun.
În procesul de consultare presedintele Romaniei isi propune utilizarea a mai multe instrumente, cele mai importante fiind: un portal de consultare interactivă, în care se vor exprima nu numai opțiuni, ci și argumente, o campanie de comunicare conectată la toate segmentele din societate, dar și o serie de dezbateri organizate atât de Administrația Prezidențială, cât și de actori din zona educației.
“Ne dorim ca pe baza unui set de criterii transparente, orice eveniment cu rezultate relevante să poată fi inclus sub umbrela dezbaterii publice în educație, pentru a fructifica întreaga experiență existentă. Tot acest demers va fi proiectat cât mai flexibil, pentru a permite adaptarea sa permanentă la răspunsul și nevoile societății. În cea de-a doua etapă îmi doresc ca, pornind de la viziunea societății, să fie elaborate de către experți o strategie și un plan operațional, care ulterior vor fi puse din nou în dezbatere publică. Aceste documente ar urma să stea la baza elaborării unui nou cadru legislativ în educație, care va reprezenta astfel un instrument de punere în operă a unei viziuni și a unei strategii asumate, nu un scop în sine. Demersul nu se oprește aici. La finalul anului 2017, prin ultima etapă a dezbaterilor, îmi doresc să dăruim României un mix de politici și un model de guvernanță pe zona de educație și cercetare, care să răspundă viziunii și țintelor naționale, să asigure atingerea obiectivelor strategice și implementarea planului operațional”, a declarat preseintele Romaniei.