Premierul interimar şi ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a susţinut marţi, o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul mandatului său de ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Bilantul mandatului ministrului Sorin Mihai Cimpeanu poate fi gasit AICI.
În conferinţa de bilanţ ministrul Cimpeanu a spus că a avut ca prioritate asumată eliminarea birocraţiei. “Am avut ca prioritate asumată eliminarea birocraţiei. Nu ştiu cât de mult am reuşit să facem, dar vreau în premieră să vă anunţ că, la finalul acestui mandat de ministru al Educaţiei, suprapus cu cel de premier, am reuşit să semnez ordinul de ministru privind diminuarea numărului comisiilor permanente din unităţile de învăţământ preunversitar la un număr de maximum şapte.”, a spus Sorin Cîmpeanu. Fostul sef de la Educatie a precizat ca reducerea numărului comisiilor din şcoli s-a facut prin comasarea activităţilor şi atribuţiilor celor existente.
Ministrul a mai spus că procesul de debirocratizare trebuie neaparat continuat, iar măsurarea performanţei cadrelor didactice ar trebui să se facă prin progres şcolar şi nu prin “bibliorafturi mai mult sau mai puţin utile”.
De asemenea, Cîmpeanu a facut referire si la noile manuale.”Îmi exprim optimismul că, în ianuarie 2016, se vor deschide ofertele pentru manualele de clasele a IV-a, spre deosebire de anul acesta. Anul viitor avem premise favorabile: din ianuarie până în septembrie e timp”, a mai spus fostul ministru.
Cîmpeanu a mai precizat că, în mandatul său, Ministerul Educaţiei a iniţiat 73 de acte normative: hotărâri şi ordonanaţe de guvern sau memorandumuri.