Incepe Postul CraciunuluiCreștinii ortodocși intra duminică în Postul Crăciunului, timp ce 40 de zile, acestia pregatind sărbătoarea Nașterii Domnului prin rugăciune și post. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, Postul Crăciunului este de asprime mijlocie.

Părintele Cleopa spunea că postul este „cea mai veche poruncă a lui Dumnezeu”, potrivit Libertatea.ro Și asta pentru că „El le-a poruncit lui Adam și Evei să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului”. Era un îndemn la abținere, valabil și în zilele noastre. De mii de ani, oamenii țin post. Fie că este vorba despre abstinența totală de la mâncare, băutură și altele, adică așa-numitul post negru, fie despre postul ușor, lipsit de alimentele de dulce sau de frupt.

Mai există și postul aspru, ținut de obicei la mânăstiri, în care se consumă doar pâine și apă, numai după asfințitul soarelui. Important este să ne rugăm mult, să medităm la faptele noastre, să facem acte de caritate, să iertăm și să ne împăcăm cu cei cu care ne-am certat.

Din punctul de vedere al alimentaţiei, este considerat un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Abia după aceste șase săptămâni de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, sărbătorită pe 25 decembrie, potrivit redesteptarea.ro.

Ultima zi a postului Crăciunului, adică 24 decembrie este numită şi Ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile.

În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin.

De asemenea, credincioşii pot mânca peşte în zilele de luni, miercuri şi vineri ale acestui post.
Nu în ultimul rând, se face dezlegare la peşte în zilele cu sfinţi însemnaţi, dar şi în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 le lunii noiembrie şi 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 le lunii decembrie dacă zilele acestea cad marţea sau joia.