Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) București, prestator de servicii de interes local, anunţă, vineri, iminenta sistare a activităţii, care va avea drept primă consecinţă directă oprirea furnizării energiei termice pentru apă caldă şi căldură consumatorilor racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din Municipiul Bucureşti, ca urmare a nefurnizării agentului termic de către ELCEN.
Sistarea activităţii este generată de notificarea primită de la SC Electrocentrale Bucureşti SA, prin care ni s-a comunicat faptul că începând de vineri, 6 noiembrie, ora 12.00, SNGN ROMGAZ SA va întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN.
„Am făcut numeroase apeluri, atât în spaţiul public, cât şi către toate instituţiile administrative implicate, pentru conştientizarea situaţiei, astfel încât factorii responsabili să poată lua deciziile necesare sprijinirii sistemului de termoficare. Foarte multe dintre aceste demersuri au rămas însă fără răspuns. Tocmai de aceea, situaţia în care ne aflăm azi, este foarte gravă şi afectează bucureştenii în mod direct. Vă asigur că vom face tot ce depinde de noi din punct de vedere uman şi profesional pentru deblocarea situaţiei actuale”, a declarat Valentin Viţalariu, directorul general RADET.
Factorii care au generat situaţia actuală a regiei autonome sunt:
– Nerealizarea procesului de transfer al Electrocentrale Bucureşti de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri către Municipiul Bucureşti şi fuziunea de creare a Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, încălcând Memorandumul adoptat de Guvernul României în data de 23 martie 2013;
– Datoriile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice către regia autonomă, în sumă de aproximativ 715 milioane de lei (715.352.764 lei), conform prevederilor OG nr.36/2006;
– Datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti către regia autonomă care sunt în valoare de aproximativ 260 de milioane de lei (258.969.243 lei). Aceste datorii sunt înregistrate ca
urmare a nerespectării protocolului încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, ELCEN şi RADET, protocol aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 424 / 2008;
– Neachitarea la termen a deconturilor Primăriei Municipiului Bucureşti către RADET privind subvenţia la încălzire. În prezent, suma totală este de aproximativ 250 de milioane de lei (249.978.156 lei), aferentă perioadei februarie – august 2015;
– Datoriile acumulate de RADET Bucureşti către furnizori, în special ENEL (22.250.124 lei), Apa Nova Bucureşti (8.468.586 lei) şi GDF Suez (5.100.000 lei);
– Imposibilitatea efectuării investiţiilor în ultimii 10 ani din cauza nealocării de fonduri privind modernizarea instalaţiilor care aparţin patrimoniului public al Municipiului Bucureşti. Pentru normalizarea furnizării de apă caldă şi căldură sunt necesare investiţii de aproximativ 100 de milioane de euro anual, timp de 10-12 ani, în reţelele şi centralele aparţinând Municipiului Bucureşti.
– Refuzul Primăriei Municipiului Bucureşti de a înainta spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti actualizarea tarifului din anul 2011 până în prezent. Ceilalţi furnizori de servicii au preţuri majorate cu peste 40 de procente.
De asemenea, neaprobarea bugetului rectificat pe anul 2014 şi a celui pentru anul în curs va avea drept rezultat, începând cu data de 15 noiembrie 2015, blocarea din punct de vedere economic a activităţii regiei. După această dată regia nu mai poate angaja nicio cheltuială, conform prevederilor Ordonanţei nr.26/2013.
Având în vedere cele de mai sus, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti somează Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Afacerilor Interne/ Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri în luarea tuturor măsurilor care se impun pentru evitarea sistării furnizării energiei termice pentru apă caldă şi căldură către bucureşteni în sezonul rece.