Pe 26 octombrie are loc o mare sarbatoare pentru toti crestinii. Romanii il omagiaza pe Sfantul Dumitru, Izvoratorul de Mir, unul dintre martirii care a murit pentru credinta sa in Dumnezeu.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie sau Sfantul Dumitru Izvorâtorul de Mir este considerat, în tradiția populară românească, patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Este sărbătorit în fiecare an pe 26 octombrie, atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici.
Sfantul Dumitru a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, a fost numit guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Împăratul Maximian a aflat că Sfantul Dumitru era creştin și l-a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Acesta a mărturisit cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.
În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Există credinţă că, în ziua de Sfantul Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.
În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.
Sfantul Dumitru este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.
Pe 27 octombrie, este cinstit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor. Moaştele sale au fost aşezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti. Racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori.