medicina materno fetalaMedicina materno-fetală reprezintă una dintre noutățile medicale prezentate vineri la Congresul Clubului Regal al Medicilor “Elite pentru excelență”, organizat sub Înaltul patronaj al Regelui Mihai.

Peste 300 de medici specialiști din diverse țări — Italia, Franța, Ungaria, Spania, Slovacia, Germania — asistă și prezintă noutățile în domeniu până sâmbătă pe mai multe sesiuni de discuții pe domenii de activitate, precum chirurgia obezității, ORL, chirurgie minim invazivă la nivel abdominal și toracic, laborator și medicina materno-fetală, informeaza Agerpres.ro.

“Este prima ediție a Congresului și dorim să fie o obișnuință. Este un congres interdisciplinar și aici toate specialitățile își spun cuvântul pentru un efort medical de un tratament mai bun aplicat de o echipă. (…) Ne bucurăm de o mare noutate în sine — medicina materno-fetală, o medicină de nișă care este și foarte avansată, care înseamnă o intervenție chirurgicală asupra fătului nenăscut încă prin tehnici foarte avansate”, a declarat pentru Agerpres.ro conf.univ.dr.prof. Dan Ulmeanu, președintele Clubului Regal al Medicilor.

El a precizat că până la momentul nașterii copilului sunt diferite momente până la care se poate interveni și este o zonă de mare performanță.

“Deja s-a acumulat suficientă experiență pentru a fi comunicată într-un congres, dar v-am spus noutatea constă că este prima dată când vorbim de un congres interdisciplinar”, a spus Ulmeanu.

Acesta a subliniat că intervențiile medicale ce vizează chirurgia materno-fetală sunt cele care evacuează lichidul din cavitatea pleurală — care nu ar trebui să fie acolo—, ce pregătește micuții cu defecte diafragmatice, iar la doi fetuși se poate restabili o circulație corectă pentru a se distribui corespunzător pentru amândoi. “Sunt multe tehnologii de ultimă oră implicate în această chirurgie”, a adăugat președintele Clubului Regal al Medicilor.