Sistemul de educaţie din România este unul bun raportat la resursele financiare care au fost alocate în ultimii 25 de ani, consideră ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, potrivit Evz.ro.
„Sistemul de educaţie din România este un sistem foarte bun. Dacă ne raportăm la resursele financiare care s-au investit în ultimii 25 de ani în Educaţie şi la rezultate Educaţiei vreau să vă spun că rezultatele sunt mult mai bune. În această manieră relativă de raportare la cât s-a investit în educaţie cred că sistemul de educaţie din România are undeva la modul general în medie între 8 şi 9. Dacă ne referim la valoarea absolută a lui, sigur că da, avem clasamentele europene care răspund mai exact la această întrebare. Raportat la resursele care s-au investit în Educaţie ne apropiem de nota 9”, a declarat marti ministru Educatiei cu prilejul lansării unui raport privind starea învăţământului în Municipiul Bucureşti pentru anul 2014-2015.
Sorin Cimpeanu şi-a manifestat speranţa că Educaţia va beneficia de un plus de resurse anul viitor, pe care le consideră „absolut necesare”, însă nu doar din punctul de vedere al creşterilor salariale, informează www.agerpres.ro.