Expertii NASA au anunţat luni intr-o conferinta de presa că există apă pe planeta Marte, iar aceasta ar fi sarata.
Agenţia Aerospaţială Americană subliniază că a găsit “cele mai solide dovezi” de până acum privind existenţa apei în stare lichidă pe planeta Marte. Studiul a fost făcut de cercetători de la NASA, John Hopkins, Universitatea din Arizona și laboratorul de planetologie din Nantes. The Guardian comentează că foarte mulţi utilizatori nu s-au putut conecta la streaming-ul video live NASA, iar informaţiile transmise au fost redistribuite de internauţi pe reţelele de socializare.
Mary Beth Wilhelm, expert NASA, a explicat că sărurile, care demonstrează prezenţa apei lichide, au fost găsite în mai multe locuri şi deşi este prea devreme pentru a evalua implicaţiile privind viaţa pe Marte, aceste investigaţii astrobiologice trebuie aprofundate.
Astfel, prezența apei în stare lichidă pe Marte are implicații astrobiologice, geologice și hidrologice și poate influența major explorările umane ulterioare. Probele sugerează că apa apare și dispare pe Marte odată cu anotimpurile marţiene.
Citeste mai mult pe Evz.ro