Salariile personalului nedidactic vor fi majorate cu 12% din luna august a acestui an, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobată, marţi, de Guvern, de aceasta majorare uramnd a beneficia 60.000 de persoane, a anuntat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Practic, de drepturile salariale majorate vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Guvernul a modificat si Legea venitului minim garantat şi a decis decuplarea alocaţiilor copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei, nivelul ajutorului social fiind calculat în prezent în funcţie de suma acestor venituri.