Papa Francisc a cerut joi liderilor lumii să acţioneze rapid pentru a salva planeta, în pericol de a fi distrusă din cauza încălzirii globale şi a consumerismului, în enciclica sa asupra mediului înconjurător intitulată ”Laudato si (Slavă ţie). Despre ocrotirea casei comune’, elaborată în formă de manifest împotriva egoismului celor bogaţi, relatează AFP.
De-a lungul celor aproximativ 200 pagini ale acestui document, foarte aşteptat înainte de conferinţa la nivel înalt privind schimbările climatice ce va avea loc la Paris în decembrie, papa îi apără pe săraci, pe care îi evocă de 51 de ori.
Încălzirea globală care distruge planeta este ‘una dintre principalele provocări actuale ale omenirii’, avertizează textul scris de papă într-un stil foarte concret şi incendiar împotriva puterii banilor, care ar complota împotriva binelui comun.
Dar dincolo de aceasta, pentru a evita ca Pământul, ‘casa noastră comună’, să se tranforme într-o ‘imensă groapă de gunoi’, papa argentinian preconizează nici mai mult nici mai puţin decât decât o revoluţie socială, economică şi culturală.
‘Omenirea este chemată să conştientizeze necesitatea de a face schimbări în stilul de viaţă, în producţie şi consum, pentru a combate încălzirea’, scrie papa în enciclică. Cărbunele şi petrolul, combustibilii fosili care emit gaze cu efect de seră, trebuie înlocuiţi treptat, dar fără întârziere, cu energii regenerabile, consideră pontiful.
Citeste continuarea pe Money.ro