Intrarea Greciei în faliment şi chiar o ieşire a acesteia din zona euro şi din UE ar putea să devină curând realitate. Specialiştii în turism consideră că un astfel de scenariu îşi va face simţite efectele şi asupra turiştilor care aleg tărâmul elen ca destinaţie de vacanţă anul acesta şi anul viitor.
Grecia este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din lume, iar pentru români reprezintă şi anul acesta principala destinaţie estivală de peste hotare. Grexit-ul, adică ieşirea Greciei din zona euro, va aduce o serie de schimbări şi în zona de turism, unele dintre ele neplăcute. Consilierul în turism Nick Trend a explicat pentru publicaţia britanică „The Telegraph“ cum ar putea fi afectaţi turiştii de posibila intrare a Greciei în incapacitate de plată, posibil în acestă vară, spre sfârşitul lunii iunie, începutul lui iulie, dacă negocierile cu creditorii şi UE vor eşua.
Citeste continuarea pe Money.ro.