Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a participat alături de Leonard Doroftei, la evenimentul: ”Voluntari, orașul sportului – o lecția deschisă de sport!”, eveniment care a strâns pe gazonul Stadionului ”Anghel Iordonescu”, din Voluntari, toții elevii din localitate.
Micuții elevi din Voluntari, care își doresc să practice o activitate sportivă, au avut ocazia să se familiarizeze cu mișcarea și să afle ce secții sunt deschise la Clubul sportiv orășenesc Voluntari, cum se practică respectivele sporturi, cine sunt antrenorii și după ce programe funcționează.
Lecția deschisă a însemnat, de fapt, un antrenament public pe 12 ramuri sportive: karate, volei, handbal, tenis de masă, tenis de picior, box, lupte, go şi şah, hochei pe iarbă, atletism, fotbal şi scrimă – la care au fost invitați și cei aproximativ 1.200 de elevi din clasele 1 – 4 din Voluntari, prezenți pe stadion alături de cadrele didactice, părinţi, bunici sau alți însoțitori.
Scopul principal al proiectului a fost acela de a îndruma elevii spre diferite ramuri sportive, de a forma un stil de viaţă sănătos, evitând obiceiurile nesănătoase, principale cauze ale bolilor cu incidenţă crescută în populaţie.