MedLife a deschis joi o nouă hyperclinică în capitală, în zona Berceni, unitate dotată cu un ecograf 5D, ce oferă o acuratețe deosebită a imaginilor ecografiei și îi permite viitoarei mămici să vadă o imagine reală a fătului. Operatorul de servicii medicale private ajunge astfel la un număr de treisprezece clinici de mari dimensiuni la nivelul întregii țări, dintre care șase se află în București.
Dupa o investitie de aproximativ 1,2 milioane de euro, Hyperclinica MedLife Berceni are o suprafață de 800 de metri pătrați și include 18 cabinete pentru numeroase specialități medicale, precum și departamente specializate de imagistică, neurologie, cardiologie și ecografie pediatrică. În avantajul locuitorilor din zona Berceni, dar și a celor din proximitate, serviciile de neurologie și neurologie pediatrică, investigațiile de imagistică și analizele de laborator pot fi accesate în cadrul clinicii și pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.
„Deschiderea clinicii din Berceni susține planurile noastre de extindere și dezvoltare în București. În a doua parte a anului urmează să ne concentrăm pe expansiunea și consolidarea poziției de lider în țară, odată cu extinderea clinicii MedLife Timișoara și inaugurarea unei hyperclinici noi în Cluj-Napoca. Continuăm, de asemenea, să prospectăm piața în vederea unor noi achiziții la nivel național, existând deja în curs discuții cu cel puțin trei operatori. Astfel, ca urmarea a acestui proces amplu de dezvoltare, ne propunem ca până la finalul anului să atingem pragul de 5 milioane de pacienți unici care și-au făcut cel puțin o investigație în unitățile noastre”, a declarat Mihai Marcu, președinte al Consiliului de Administrație MedLife.
Hyperclinica MedLife Berceni dispune de aparatură de ultimă oră, printre care echipamente laser și impedantmetru pentru afecțiunile ORL, un electrocauter dermatologic modern, precum și un RMN 1,5 Tesla, unul dintre cele mai recente tipuri de RMN, ce beneficiază de un soft special, ce poate fi utilizat atât pentru adulți, cât și pentru copii. De asemenea, în cadrul clinicii se pot efectua electroencefalografii atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Totodată, noua unitate MedLife din Berceni este dotată cu un ecograf 5D Samsung UGEO WS80A, ce oferă o dimensiune suplimentară a detaliilor ecografiei, viitoarea mămică având posibilitatea de a vedea o imagine reală a fătului, cu o acuratețe deosebită a mișcărilor feței și ale membrelor. Mai mult, ecograful este dotat cu un soft special, care le permite mămicilor să descarce ecografiile și imaginile rezultate direct pe smartphone sau pe tabletă, prin intermediul aplicației „Hello Mom”, și să le împărtășească, în timp real, cu tatăl, părinții, rudele sau prietenii, pe rețelele de socializare.
Aplicația „Hello Mom” rulează pe sistemele de operare Android și permite crearea primului album foto virtual al bebelușului, precum și păstrarea unui istoric al evoluției sarcinii și a fătului, de la greutate sau înălțime, la circumferința capului, și a unui jurnal al programărilor la medic.