educatie parentalaRomânia ar putea avea o strategie naţională de educaţie parentală, document care va fi elaborat de un comitet de coordonare, format din specialişti guvernamentali şi din societatea civilă, după sistemul de lucru, metodele şi instrumentele specifice educaţiei parentale folosite în Elveţia.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi Fundaţia “Copiii Noştri” au lansat, marţi, proiectul “Promovarea Strategiei naţionale de Educaţie Parentală”, în cadrul căruia va fi elaborată o strategie în domeniu, document care ar trebui transformat ulterior în politică publică.

În cadrul proiectului va fi făcută o cercetare pentru identificarea nevoilor reale ale părinţilor din România, iar aceştia vor fi implicaţi direct în elaborarea strategiei.

Iniţiatorii proiectului au precizat că urmăresc să reducă discrepanţele dintre Rom]nia şi alte ţări europene referitor la informarea şi susţinerea părinţilor în demersul educaţional în familie, să promoveze o abordare modernă a rolului pe care părinţii trebuie să şi-l asume în educaţia şi creşterea copilului, să promoveze un cadru legislativ coerent care să permită accesul tuturor categoriilor de părinţi la servicii de informaţie, consiliere şi suport şi să sensibilizeze factorii de decizie asupra problematicii educaţiei parentale din perspectiva unei investiţii pe termen lung.

Strategia naţională de educaţie parentală va fi elaborată cu sprijinul unei organizaţii elveţiene, Formation des Parents.

Citeste continuarea pe Mediafax.ro.