Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român și India Tourism Office Frankfurt, vă invită la cea de-a VII-a ediţie a festivalului culturii indiene „Namaste India”, care va avea loc în perioada 5-9 iunie 2015, la Bucureşti.
Împreună cu partenerii și colaboratorii de lungă durată, propunem o suită de evenimente prin care încurajăm publicul din România să se apropie de cultura multicoloră și polimorfă a Indiei. Vă invităm, ca în fiecare an, la spectacole de dans clasic indian, muzică tradiţională, dar și la povești de călătorie, întâlniri cu literatura indiană, expoziții de pictură și fotografie, târg de produse artizanale, ateliere de creaţie pentru copii și adulți, degustare de produse gastronomice.
Vară indiană la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, 5 – 7 iunie 2015
Pentru a marca celebrarea a cinci ani de colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” pentru promovarea culturii indiene în România, în deschiderea ediției de anul acesta va avea loc o ceremonie tradițională indiană de plantare a unui copac, simbol al prieteniei dintre România și India. La ceremonie vor participa Excelența Sa Doamna Manimekalai Murugesan, Ambasadoarea Indiei în România, membri ai Ambasadei Indiei la București, Directorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Doamna Conferenţiar Doctor Paula Popoiu, alți parteneri de seamă ai festivalului și iubitori ai culturii Indiei. Ceremonia se înscrie în tradiția inițiată la Shantiniketan (India) de poetul indian Rabindranath Tagore și va fi condusă de Kaberi Chatterjee, Doctor în filosofie.
Prin spectacolele organizate in perioada festivalului, invităm publicul român să descopere frumusețea și eleganța muzicii si dansului indian, clasic si contemporan. Parvathy Baul aduce la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” muzica mistică a menestrelilor bengalezi, parte a tradiției populare a Baulilor din Bengalul de Vest și Bangladesh. Recunoscută pentru interpretarea solo a cântecelor și dansurilor Baul, Parvathy Baul își acompaniază cu măiestrie vocea cu ajutorul instrumentelor tradiționale folclorice Duggie, Ektara și Nupur. Dansul clasic indian Kathak va fi adus în scenă de către Namrta Rai, artistă emerită și profesor în cadrul Institutului Cultural Indian din New Delhi. Câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, Rabindranath Tagore este renumit pe plan internațional ca poet și filozof; stilul de dans semi-clasic creat de el este, însă, mai puțin cunoscut. În cadrul festivalului, publicul din România va avea ocazia să asiste în premieră la o prezentare a acestui stil de dans, susținută de Kaberi Chatterjee. Programul va mai include si spectacole prezentate de artiști români.
Aducem India aproape și prin întâlniri cu călători și agenții de turism, prezentări multimedia și expoziții de fotografie care redau vizual aspecte mai puțin cunoscute ale culturii indiene. Oferim astfel publicului ocazia de a intra în contact cu oameni care au călătorit în India și care, întorși acasă, au pus pe hârtie sau pe Internet impresiile si experiențele lor din acest tărâm al fascinației și contrastelor. Pentru a avea un tablou complet asupra diversității culturale a Indiei, pe toată durata festivalului vor avea loc expoziții de pictură și fotografie, lansări de carte și ateliere de creație pentru adulți și copii (mandale, mehndi, gastronomie indiană), lecții introductive în limbile hindi și sanscrită, cursuri de yoga tradițională și prezentări despre India modernă.
Muzeul Satului găzduieşte pe perioada festivalului un târg cu produse artizanale indiene (haine, accesorii şi bijuterii orientale, obiecte decorative şi mirodenii) şi delicioase specialităţi culinare din diferite regiuni ale Indiei.
Proiectul „Namaste India”, început în 2010, are ca scop reducerea distanței culturale dintre două societăți diferite, de a descoperi valori comune și de a crea un spațiu simbolic de prietenie între România și India, astfel contribuind la integrarea socială și culturală a membrilor comunității indiene din România. În cadrul festivalului, Asociația ADIS vă propune un seminar privind bunele practici de integrare culturală a migranților în România.
Arta Bengalului la Muzeul Național al Țăranului Român, 8 și 9 iunie 2015
„Femeia indiană în viziunea lui Rabindranath Tagore”
8 iunie 2015, Studioul Horia Bernea, ora 18:00
La Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc proiecția cinematografică a piesei de teatru-dans Chitrangada, în prezența regizorului indian Obhi Chatterjee și a interpretei principale, Kaberi Chatterjee. Inspirat de personalitatea eroinei Chitrangada, menționate în marea epopee indiană Mahabharata, Rabindranath Tagore a împodobit-o cu emoțiile nenumărate ale femeii indiene și a conferit o nouă dimensiune poveștii, transpunând-o într-o piesă de teatru-dans în anul 1936.
„În căutarea Omului din inimă”: muzica mistică a Bengalului
9 iunie 2015, Sala Tancred Bănățeanu, ora 18:00
Parvathy Baul, avându-l ca invitat pe maestrul Grigore Leșe, va prezenta la Muzeul Țăranului Român un spectacol aparținând tradiției mistice a Baulilor, intitulat În căutarea Omului din inimă. Muzica Baulilor (tradiție populară și mistică din Bengalul de Vest și Bangladesh) a fost inclusă de către UNESCO în lista Capodoperelor Patrimoniului Oral și Imaterial al Umanității în 2005.
Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro.