Baby Fresh Food lansează Foodie Bar, primul serviciu din România care livrează mâncare sănătoasă și gustoasă pentru petrecerile copiilor, indiferent de vârsta acestora. Foodie Bar este un serviciu complet oferit în parteneriat cu Grace Couture Cakes, cuprinzând meniuri variate, servicii de transport și amenajare.
‚‚Știm cu toții ce provocare este alegerea meniului pentru o petrecere aniversară, mai ales atunci când invitații sunt copii de vârste diferite, dar și părinți și bunici. Noi credem însă că este important ca stilul sănătos de viață impus în familie să fie continuat și la petreceri, iar exemplul adulților este esențial. Astfel, meniurile propuse pentru Foodie Bar sunt variate, gustoase, sănătoase și în același timp apetisante, atât pentru copii, cât și pentru adulți.” spune Antonia Sudriu, fondator Baby Fresh Food.
„La Grace Couture Cakes am făcut încă de la început o prioritate din a oferi părinților dulciurile ideale pentru petrecerile copiilor: rețete adecvate acestora, ingrediente naturale de cea mai bună calitate, și, nu în ultimul rând, decoruri care să îi facă fericiți pe cei mici și invitații lor. Ne bucurăm că acum produsele Grace Couture Cakes destinate copiilor pot fi comandate alături de un meniu complet de mâncare sănătoasă pentru evenimente.” spune Alina Sudriu, fondator Grace Couture Cakes.
Pentru ca petrecerile copiilor să fie transformate într-o experiență culinară desăvârșită, consultanții Baby Fresh Food vor avea grijă ca meniul să fie unul sănătos, cu fructe, legume proaspete și mici răsfățuri echilibrate. Preparatele incluse în Foodie Bar respectă recomandările specialiștilor, atât în ceea ce privește alimentele, modul de preparare, cantitățile și numărul de calorii recomandate pentru fiecare categorie de vârstă.
În funcție de numărul de invitați, categorii de vârstă, tema petrecerii și locație, consultanții Baby Fresh Food vă propun un mix perfect de produse. Astfel, indiferent dacă este vorba de o petrecere de grădiniță sau una organizată la un loc de joacă, o aniversare în familie sau o sărbătoare specială, părinții pot avea garanția că cei mici și însoțitorii lor vor avea mâncare sănătoasă și gustoasă, prezentată într-un mod atrăgător.
Ce este Baby Fresh Food
Baby Fresh Food (www.babyfreshfood.ro) este primul furnizor din România de mâncare proaspăt pregătită din ingrediente 100% naturale, pentru copiii cu vârsta peste 6 luni. Meniurile propuse de Baby Fresh Food sunt create de o echipa de medici acoperind aspecte legate de nutritie si pediatrie, aprobate de medicul pediatru și pregătite de un bucătar cu experiență, fiind adaptate stadiului de dezvoltare al copiilor și etapelor de diversificare recomandate în alimentația acestora.
Meniurile Baby Fresh Food sunt grupate în funcție de vârstă și etape de dezvoltare: 6- 9 luni, 9-12 luni, 12-24 luni, 24 luni +.
Pregătite doar din ingrediente de cea mai bună calitate, fără adaos de arome, coloranți sau conservanți, Baby Fresh Food reprezintă o sursă de mâncare sănătoasă, proaspătă, mereu la îndemâna părinților ocupați.
Meniurile propuse de Baby Fresh Food sunt naturale, gustoase, sănătoase și ușor de servit.
www.facebook.com/babyfreshfood
Telefon: 0758 566 981