Atelier de stiinte SOS Familia SOSSOS Satele Copiilor România a sărbătorit vineri, 15 mai, Ziua Internațională a Familiei, prin lansarea petiției de recunoaștere a acestei zile drept sărbătoare legală, așa cum este celebrată în multe dintre țările lumii. Data de 15 mai a fost declarată Ziua Internațională a Familiei de către Adunarea Generală a ONU, pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluției 47/237. Sprijinul și adeziunea față de inițiativa SOS pot fi manifestate prin votul acordat pe http://www.sos-satelecopiilor.ro/15-mai-ziua-internationala-a-familiei/

Lansarea petiției online pentru declararea zilei de 15 mai ca sărbătoare națională beneficiază de datele raportului European Industrial Relations Observatory, conform căruia românii lucrează cele mai multe ore pe săptămână (41,2 ore). Mai mult decât atât, România are cele mai puține zile de concediu de odihnă (21 de zile pe an), dar si de zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale (12 zile). De altfel, în contextul european, România este pe ultimele locuri la numărul de zile libere legale, 33 de zile, cu cinci mai puțin decât Austria și cu șapte mai puțin decât Finlandia și Franța care au dreptul legislativ la câte 40 de zile libere.

Carmen Brumă, Manager Departament Relații Publice și Atragere de Fonduri la SOS Satele Copiilor România, a justificat astfel inițierea petiției: „Codul Muncii reglementează 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor, plasându-ne printre țările europene cu cele mai puține zile libere acordate legal. Aceasta a fost premisa inițierii petiției prin care ne dorim ca 15 mai, Ziua Internațională a Familiei, să fie recunoscută drept sărbătoare legală, așa cum se întâmplă în alte țări ale lumii şi în UE. Sperăm să avem cât mai mulți semnatari ai petiției, care să acceseze http://www.sos-satelecopiilor.ro/15-mai-ziua-internationala-a-familiei/, ținând cont că pentru a trimite în Parlament o inițiativă legislativă cetățenească avem nevoie de adeziunea a cât mai multe persoane adulte.”

Misiunea SOS Satele Copiilor România este aceea de a pune pe primul loc interesul copiilor, în special a celor aflați în sistemul de îngrijire alternativ și de a-i integra într-un mediu familial propice dezvoltării armonioase. În orice societate, familia și mediul de apartenență al copilului joacă un rol important în dezvoltarea acestuia și în contactul pe care acesta îl stabilește cu mediul exterior. În acest sens, dorința de a atrage atenția asupra timpului petrecut în familie a venit firesc, fiind întemeiată pe cele mai frecvente scuze pe care le găsesc adulții atunci când nu reușesc să construiască o relație de încredere și afecțiune cu copiii lor și dau vina pe lipsa timpului, pe stres și grijile cotidiene.

Ziua Internațională a Familiei este un bun prilej de a plasa în mentalul colectiv situația copiilor lipsiți de dragostea părintească, a celor aflați în centrele de îngrijire alternativă, dar este, totodată, o modalitate de a face un apel către părinți pentru a dedica timp și răbdare copiilor lor, indiferent de dificultățile pe care le întâmpină”, a afirmat Carmen Brumă.

Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită în organizaţia SOS Satele Copiilor România, a însemnat, pe lângă lansarea petiției online pentru declararea zilei de 15 mai sărbătoare legală, și implicarea copiilor și mamelor SOS în activități recreative, care să le stimuleze imaginația și curiozitatea, dar care să le evidențieze și îndemânarea și talentele speciale.

Amintirile copiilor îi transformă la maturitate în oameni recunoscători, fericiți și generoși, iar părinților le asigură afecţiunea în sufletul și inima urmașilor. Pentru copiii SOS, familia este formată din mamele SOS, educatori și voluntari, oameni dedicați misiunii noastre, care ajută la dezvoltarea naturală a micuților într-un mediu familial şi cărora vreau să le mulțumesc pentru implicare”, a completat Carmen Brumă.