Organizația Salvați Copiii solicită Comisiei pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților avizarea pozitivă a propunerii legislative de dublare a alocației de stat pentru copii (de la 42 la 84 de lei) și consideră că acceptarea acestei propuneri reprezintă un demers firesc în respectarea drepturilor copilului în România.
În cursul zilei de marți, se vor relua dezbaterile în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Rezultatul votului privind aprobarea măririi alocaţiei de stat pentru copii va influenţa votul final în plenul Camerei Deputaţilor pe marginea propunerii legislative. Încă de acum 2 luni, Salvaţi Copiii a trimis prima scrisoare pentru solicitarea măririi alocaţiei, însă săptămâna trecută, în 12 mai, Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților nu a acceptat amendamentul propus de dublare a cuantumul alocației la 84 de lei și de stabilire, pentru copiii cu dizabilități, a unei alocații unice de 200 de lei.
„Suntem încredințați de faptul că acest efort financiar propus nu este unul facil pentru Guvernul României, însă un plan de implementare în trepte a creșterii alocației poate constitui o soluție realistă, indiferent de dificultățile economice pe care le traversează țara. Astăzi am trimis scrisori de reconsiderare a poziţiei pentru toţi cei care au votat negativ săptămâna trecută şi speram ca discuţia de mâine să fie una favorabilă copiilor,” a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.
Intr-un comunicat se precizeaza ca argumentele pe care Oranizatia iși fundamenteaza acest apel sunt următoarele:
- Echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii;
- Copiii din România sunt mai săraci decât adulții;
- Corelarea cu Indicatorul Social de Referință este formală;
- Inechitatea raportării la ISR. Situația la nivel european a corelării alocației cu salariul minim pe economie;
- Cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului.
- Echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii
Strategia națională pentru protecția drepturilor și promovarea drepturilor copilului (2014-2020), adoptată recent de către Guvernul României, conține un set de 8 principii, printre ele numărându-se și cel al echității alocărilor financiare destinate copiilor, precizându-se că ”Alocările bugetare explicite pentru copii vor trebui să devină pentru autorităţi o prioritate care să contribuie la asigurarea resurselor necesare asigurării unei protecţii adecvate şi a respectării efective a drepturilor.”
Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră că alocaţia de stat, acordată în prezent copiilor care au împlinit 2 ani, reprezintă o sumă de bani (42 de lei, respectiv 84 lei pentru copilul cu dizabilități) nesemnificativă pentru familie, neputând constitui un sprijin pentru părinți în asigurarea drepturilor fundamentale ale copilului lor: dreptul la supraviețuire și dezvoltare, dreptul la condiții decente de viață și la alimentație corespunzătoare, dreptul la participare școlară sau la petrecerea timpului liber. În mod practic, cu această sumă, părintele nu poate achiziționa decât cel mult porție de lapte pe zi, un penar sau o pereche ieftină de încălțăminte. Doar prin economisirea pentru 20 de luni a alocației se poate ajunge la valoarea unui salariu minim pe economie.
- Copiii din România sunt mai săraci decât adulții
În România sunt 3.742.418 de copii, la o populaţie de 19.947.311, procentul copiilor în risc de sărăcie și excluziune socială fiind de 48,5%, pe locul doi în Uniunea Europeană, după Bulgaria 51,5%, dar la mare distanţă de media europeană 27,7% (conform Eurostat).
Conform INS, în 2013, rata sărăciei relative în rândul copiilor este de 32,1%, semnificativ mai ridicată decât cea a populaţiei adulte, 21,5% (18-64 ani) sau în vârstă, 15% (65 de ani şi peşte). Astfel că rata deprivării materiale severe, în rândul copiilor, comparativ cu populaţia adultă, era de 34,1%, la nivelul anului 2013 (INS).
Pentru ameliorarea acestei situații injuste la adresa copiilor, mărirea alocației de stat pentru copii reprezintă una dintre măsurile esențiale ce poate înregistra un impact pozitiv imediat. Suntem de acord că această măsură va depinde de identificarea unor soluții de monitorizare asupra modului în care banii sunt cheltuiți de către părinți în interesul copiilor sau de stabilire a unor soluții de plată adecvate pentru a nu permite utilizarea banilor în alte scopuri decât cele care privesc strict îngrijirea și educația copiilor (deducerea din impozitul părintelui salariat, bonuri valorice cu destinație specială etc.).
- Corelarea cu Indicatorul Social de Referință este formală
De asemenea, semnalăm faptul că așa-numita raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR) este doar un exercițiu contabil și are drept consecință menținerea cuantumului la un nivel ridicol de mic și pe viitor, indiferent de ajustările indicatorului, tocmai pentru că valoarea însăși a alocației este nesemnificativă și orice ajustare nu schimbă nimic, modificările ISR nerespectând ritmul de descreștere a puterii de cumpărare în România.
Indicatorul Social de Referință (ISR) are valoarea stabilită din 2008, la 500 de lei, prin OU 126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare, cuantum nemodificat până în prezent. Pentru ca alocația de stat să capete o minimă însemnătate în viața copilului și să reprezintă un sprijin pentru părinți, modificarea indicelui de raportare la ISR devine absolut necesară.
- Inechitatea raportării la ISR. Situația la nivel european a corelării alocației cu salariul minim pe economie
Salariul minim pe economie constituie nivelul minim de venituri pe care trebuie să-l primească un angajat, cu rol esențial în crearea coeziunii sociale și în stimularea redistribuirii echitabile a bunurilor într-o societate. Raportarea alocației la salariul minim pe economie oferă o evaluare mai corectă a disponibilității și interesului unui guvern de a sprijini familiile în creșterea copiilor. În definitiv, aceeași rațiune, coeziunea socială, trebuie să stea și la baza calculului pentru alocația de stat pentru copii.
Din tabelul de mai jos, rezultă că alocația acordată în România are cea mai scăzută valoarea raportată la salariul minim pe economie, de doar 4%, față de 8% în Bulgaria sau 18% în Ungaria.
Alocația lunară (€) | Salariul minim pe economie (€) | Raportul alocație/salariu minim (%) | |
România | 44 € (copii < 2 ani, copii cu dizabilități < 3 ani) – 200 lei~9 € (copii > 2 ani) – 42 lei~18 € (copii cu dizabillitati > 3 ani) – 84 lei | 218 € (975 lei) | 23%4,3% 8, 4% |
Ungaria | 63 €101 € (copii cu dizabilități) | 333 € | 18%29% |
Bulgaria | 51 € (copii < 1 an)13 € (până la finalizarea gimnaziului)25 € (copii cu dizabilități) | 184 € | 29%8%16% |
Irlanda | 130 € | 1.462 € | 9% |
Italia | 258 € 122 € 0 | < ~1.000 € venituri lunare ale părinților< 2.000 €>5.500 € | 25% 12% |
Suedia | 1 copil – 120 €2 copii – 251 €3 copii – 411 € 4 copii – 629 € Mai mulți copii – 218 € /copil | ~ 1.400 € | 9% – 16% |
Dacă, în perioada următoare, vor avea loc creșteri succesive ale salariului minim pe economie, conform celor declarate recent de Ministrul Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamna Rovana Plumb[5], astfel încât acest salariu să reprezinte 50% din salariul mediu din România până în 2016, considerăm că aceeași politică de majorare trebuie să fie aplicată și în cazul alocației de stat pentru copii.
- Cuantumul actual al alocației de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului consacrat prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Constituție și Legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului.
În sistemele legislative moderne, prioritatea aspectelor ce vizează protecția drepturilor copilului nu este considerată o amenințare la adresa drepturilor adulților sau a politicilor adresate acestora din urmă. De aceea, nu există echivoc în a acorda copiilor o atenție specială pentru respectarea și promovarea drepturilor lor, iar alocația de stat este expresia modului în care autoritățile interpretează și respectă principiul interesului superior al copilului.