Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat, joi, intr-o conferinta de presa că în prezent se lucrează la un alt proiect al Legii educaţiei care ar putea fi gata până la sfârşitul anului şi apreciază că în acest context nu ar mai avea sens să modifice actuala Lege a educaţiei aşa cum au cerut unele organizaţii studenţeşti.
Ministrul a spus că este nevoie de o nouă lege pentru a asigura coerenţa cu alte reglementări legale, a asigura coerenţa între articolele aceleiaşi legi şi a asigura coerenţa cu cerinţele sistemului de educaţie care trebuie să fie legate strâns de cerinţele mediului socio-economic.
Noua lege va fi, în opinia ministrului, rezultatul unei consultări largi, în cadrul căreia vor trebui să se pronunţe şi studenţii, şi profesorii, şi agajatorii, şi sindicatele din învăţământ.
“Am văzut cu toţii ceea ce a generat promovarea unei legi a educaţiei prin asumarea răspunderii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. S-a stabilit, în urmă cu câteva zile, la o întâlnire comună cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi din preuniversiar necesitatea unei noi Legi a educaţiei”, a mai spus ministrul Câmpenu.