Ministerul Tineretului și Sportului, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, urmărește permanent situația alpiniștilor români de pe Everest, unde săptămâna trecută s-a produs o avalanșă declanșată de seria de cutremure din Nepal.
Potrivit datelor obținute prin intermediul Ambasadei României la New Delhi și al membrilor Federației Române de Alpinism și Escaladă, în tabăra de bază de pe versantul sudic a rămas un singur alpinist român.
Starea de sănătate a acestuia este momentan bună și a solicitat sprijin pentru evacuarea de pe munte, după ce anterior anunțase că ar dori să își continue ascensiunea. MAE a întreprins imediat demersuri oficiale pe lângă autoritățile nepaleze pentru a sprijini evacuarea pe cale aeriană. De asemenea, prin intermediul Consulatului Onorific al Romaniei din Nepal, se caută identificarea unor soluții de evacuare cu sprijinul unor firme private de elicoptere.
Pe de altă parte, MAE dispune de informații privind o posibila evacuare organizată pe plan local cu sprijinul unui coleg de expediție al acestui alpinist, care a coborât în siguranță în urmă cu 2 zile. MAE precizează că al treilea alpinist aflat pe versantul sudic al masivului Everest a coborât, de asemenea, din tabără și se află în siguranță într-o localitate din zonă.
Al patrulea alpinist român, care participa la o expediție pe versantul nordic, a coborât în tabăra de bază, care nu a fost afectată de cutremur. MAE urmărește în mod prioritar evacuarea în siguranță a alpinistului român aflat încă în tabăra de bază, în masivul Everest.