Rata fertilităţii din România a crescut cu peste 8% în ultimii zece ani, de la 1,3 copii la o femeie la puţin mai mult de 1,4, arată cele mai recente datele al biroului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) şi ale INS, citate de jurnalistii de la ZF.ro.
Reporterii au observat ca rata fertilităţi a devenit oglinda episoadelor economice pe care România le-a traversat în ultimii ani. În 2003, piaţa locală avea un PIB de 52,6 miliarde de euro, iar zece ani mai târziu acesta atingea pragul de 140 de miliarde de euro. Pe de altă parte, atunci când economia a „duduit”, respectiv în 2008, iar PIB-ul a atins un prag istoric de 139, 7 mld. euro şi rata fertilităţii a crescut considerabil, la 1,6 copii la o femeie. Totuşi, criza care a venit apoi a reuşit după să încetinească nu numai creşterea economică, ce nu a mai văzut majorări peste 2,5% de la an la an, dar a şi redus numărul de copii născuţi de o femeie.
Deşi rata fertilităţi a fost mai mare în 2013 decât în urmă cu un deceniu, asta nu înseamnă că şi numărul copiilor născuţi de românce a crescut. Din contră, acesta a înregistrat una dintre cele mai importante scăderi din ultimii 20 de ani, la sub 200.000 de copii, se mai arata in articolul realizat de ZF.ro