Pentru prima oara in Romania, fibrilatiile atriale (aritmiile cardiace) pot fi vindecate printr-un tratament complet, minim invaziv, atat din punct de vedere structural, cat si electric.
Centrele de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala ARES au stabilit vineri, 17 aprilie, o noua premiera medicala. Odata cu aceasta premiera, a avut loc si inaugurarea noului departament de electrofiziologie al Centrelor de Excelenta ARES. Investitia in noua sectie s-a ridicat la peste 400.000 de euro.
Invitat special in Romania, prof. dr. Mahmoud Suleiman, medic interventionist supraspecializat in electrofiziologie in cadrul departamentului de Electrofiziologie al Spitalului RAMBAM MEDICAL CENTER Haifa din Israel, cat si medic electrofiziolog (2007-2008) in cel mai renumit spital din lume, MAYO CLINIC Rochester, MN, din America, a realizat un maraton de operatii in scopul tratarii fibrilatiei atriale. Astfel, 7 pacienti romani diagnosticati cu fibrilatie atriala si WPW (Sindromul Wolff-Parkinson-White) au fost operati per parcursul zilelor de vineri si sambata de catre dr. Mahmoud Suleiman.
“Bazandu-ne pe un tratament in doua etape, mai exact prin procedura Watchman si prin procedura de electrofiziologie, aritmiile cardiace pot fi, de astazi, vindecate complet si la noi in tara. Bineinteles, in Romania, procedurile de electrofiziologie se efectueaza de mult timp, insa niciodata nu a fost tratat un caz atat de complex. Pacientii cu fibrilatie atriala au un risc crescut de formare a trombilor in auricula atriala (apendicele atrial facand parte din atriul stang). In acea zona (auricula atriala) se formeaza peste 90% din trombi in cazul aritmiilor cardiace. Trombul poate migra oriunde si poate avea urmari grave. Daca acesta migreaza spre arterele carotidiene poate cauza atac vascular cerebral ischemic, daca migreaza spre arterele inimii (coronare) poate cauza un infarct miocardic, iar in cazul in care migreaza spre membrele inferioare poate cauza ischemie acuta de membre.
De aceea, din punct de vedere medical, am abordat diferit aceasta afectiune. Tratamentul este efectuat in 2 etape, Pe de o parte ne intereseaza tratarea fibrilatiei atriale, afectiune ce se trateaza prin interventia de electrofiziologie denumita ablatie iar pe de alta parte ne intereseaza eliminarea oricaror riscuri ulterioare, astfel incat , procedura Watchman, operatia revolutionara de inchidere a auriculei atriale, conduce la eliminarea riscului de formare a trombilor. “, a spus Iulian Plescan, director operational Centrele de Excelenta ARES.
“Aceasta abordare reprezinta ultima tehnica la nivel mondial, introdusa recent, in 2014. Scopul procedurilor pe care le efectuam prin metoda minim invaziva este de a trata afectiunea pacientului, respectiv fibrilatia atriala, dar totodata de a elimina riscul complicatiilor posibile din viitor, prin inchiderea auriculei atriale”, a spus Dr. Oren Iancovici, CEO Centrele de Excelenta ARES.
FIBRILATIA ATRIALA
Fibrilatia atriala (FA) este cea mai frecventa aritmie cardiaca, afectand peste 6 milioane de oameni, majoritatea avand varsta peste 65 de ani. Intrucat speranta de viata este din ce in ce mai mare, se estimeaza ca numarul persoanelor afectate de fibrilatie atriala sa creasca. Fibrilatia atriala reprezinta batai anormale, neregulate ale atriilor. Un episod de FA poate dura minute, ore, zile, saptamani, iar la un moment dat, fibrilatia atriala poate deveni permanenta. Se asociaza cu alte afectiuni, precum: boli coronariene, hipertensiune arteriala, afectiuni tiroidiene. Uneori nu poate fi identificata cauza.