Cea mai mare reticenţă privind integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă vine din societate, 62 la sută dintre părinţi considerând că elevii cu dizabilităţi ar trebui să meargă în şcoli speciale, rezultă dintr-o cercetare prezentată, joi, de Institutul pentru Politici Publice (IPP), citat de Mediafax.ro.
Potrivit datelor oficiale, în România sunt înregistraţi 70.647 de copii cu dizabilităţi, aproximativ 40 la sută dintre ei nefiind incluşi în nicio formă de învăţământ.
În raportul IPP, datele oficiale transmise de inspectoratele şcolare diferă de cele înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (ANPDCA). Astfel, la nivelul inspectoratelor şcolare sunt înregistraţi 13.844 de copii cu dizabilităţi înscrişi în şcolile de masă, 24.947 în învăţământul special şi 1.292 care sunt şcolarizaţi la domiciliu, adică 40.083 de minori cu probleme integraţi într-o formă de învăţământ.
Datele ANPDCA arată că în învăţământul de masă ar fi 23.773 de copii cu dizabilităţi, în învăţământul special – 14.859, iar la domiciliu ar fi şcolarizaţi alţi 1.083 de copii, în total 39.715 fiind încadraţi în învăţământ.
Astfel, ponderea medie a copiilor cu dizabilităţi şcolarizaţi pe ciclurile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din învăţământul de masă este de 36 la sută. 61 la sută dintre ei figurează ca fiind înscrişi în învăţământul special şi trei la sută sunt şcolarizaţi la domiciliu.