Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti anunţă extinderea stagiunii pentru 2015 cu câte un spectacol de seară rezervat adulţilor în fiecare lună. Începând cu luna ianuarie, spectacolele de seară devin, aşadar, un obicei la Ţăndărică.
“Căutăm mereu să ne extindem audienţa, să fim relevanţi pentru iubitorii de toate vârstele ai teatrului de animaţie. Judecând şi după popularitatea reprezentaţiilor de seară din cadrul recentului Festival Internaţional al Teatrului de Animaţie ”Spectacole de colecţie”, am decis că este important să venim în întâmpinarea spectatorilor adulţi, oferindu-le posibilitatea de a veniîn contact cu o latură mai puţin cunoscută a teatrului Ţăndărică – cea prin care animaţia este chemată dincolo de punerea în scenă a poveştilor pentru copii să joace teme de importanţă contemporană, pentru toate vârstele” a declarat Călin Mocanu, director, Teatrul de Animaţie Ţăndărică.
Luna ianuarie aduce Play Shakespeare ca prim spectacol pentru adulţi la Ţăndărică. Programată pentru data de 14 ianuarie, ora 19.00, Play Shakespeare este o adaptare liberă după piesele lui William Shakespeare pe baza unui scenariu și în regia lui Cristian Pepino. Este vorba de un spectacol nonverbal, o parabolă ce reinterpretează într-o cheie modernă mitul lui Hamlet și binecunoscuta istorie a lui Romeo și a Julietei sale.
Pe parcursul celor 55 de minute ale spectacolului, presărate cu gaguri ce amintesc de filmul mut, spectatorii vor întâlni şi recunoaşte unele personaje celebre din viața cotidiană care ”se joacă de-a râsu-plânsu”, amintindu-ne că Shakespeare este contemporanul nostru, că personajele sale se pot recompune tot timpul, rămânând viabile, credibile.
Programul spectacolelor pentru adulţi va fi anunţat în fiecare lună pe site-ul teatrului www.teatrultandarica.ro/program
Teatrul Ţăndărică este un reper pentru teatrul de animaţie românesc. Fondat în 1945, cu o strategie repertorială consolidată în timp şi un portofoliu de titluri din literatura românească şi universală care nu mai au nevoie de nicio introducere (Pinocchio, Cenuşăreasa, Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani, Păcală, Cei trei purceluşi, Lampa lui Alladin, Motanul Încălţat etc), Teatrul Ţăndărică urmăreşte, în permanenţă, să alinieze teatrul de animaţie şi teatrul vizual din România la tendinţele mondiale.
Teatrul se implică, astfel, constant, în iniţiative care au rolul de a promova şi de a creşte calitatea teatrului românesc vizual şi de animaţie: programe pentru artişti debutanţi, proiectul Studio Animart (unde se joacă adaptări libere după opere clasice: Faust, Candid, Play Shakespeare, Golem sau Galaxia Svejk) şi deja consacratele festivaluri internaţionale – Festivalul de vară „Teatru, stradă şi copil” (ajuns la cea de-a treia ediţie), respectiv Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie.
Mai multe despre Teatrul de Animaţie Ţăndrărică pe www.teatrultandarica.ro.