Setea apare în momentul în care organismul resimte un deficit de apă, ceea ce corespunde cu o pierdere în greutatea corporală de 3% sau poate chiar mai mult.
Corpul uman este compus în proporţie de peste 60% din lichide. Cantitatea de apă din organism este reglată constant pentru a asigura necesarul de lichide, care poate varia de la o zi la alta, în funcție de activităţile fiecărei persoane. Atenţie, însă, la oamenii sănătoşi, această cantitate nu trebuie să crească sau să scadă cu mai mult de 1% pe zi.
„De obicei, oamenii beau lichide doar atunci când le este sete. Totuși, trebuie să se țină cont de faptul că setea apare când organismul este deja deshidratat. Drept urmare, ar fi indicat ca oamenii să înveţe să se hidrateteze constant, chiar şi atunci când nu simt nevoia, mai ales că, în timp, pe măsură ce înaintăm în vârstă, abilitatea noastră de a percepe senzaţia de sete scade, crescând astfel riscul de deshidratare”, a declarat prof. univ. dr. Gabriela Radulian, şeful Secţiei Diabet II din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu” din Bucureşti.
Ghidurile europene în materie de nutriţie menţionează că bărbații trebuie să bea aproximativ 2,5 litri de lichide pe zi, în timp ce femeile – 2 litri de lichide pe zi. Aproximativ 80% din consumul total de apă provine din cantitatea de lichide ingerată, atât apă, cât şi alte băuturi (sucuri, lapte, băuturi răcoritoare, cafea și ceai), în timp ce restul de 20% provine din alimente.
„Oamenii aleg să consume în special sucuri, băuturi răcoritoare, ceai, lapte în loc de apă plată pentru gustul lor plăcut. De preferat ar fi însă să nu se abuzeze de acestea în detrimentul apei plate. Pe de altă parte, nu este indicat nici ca aportul de lichide să provină exclusiv din consumul de apă, având în vedere că majoritatea băuturilor furnizează organismului substanţe nutritive esenţiale, cum ar fi vitamine, antioxidanţi şi electroliţi, necesari bunei funcţionări a organismului. Important este ca oamenii să se hidrateze”, a explicat prof. univ. dr. Gabriela Radulian, adăugând că o persoană nehidratată corespunzător poate acuza dureri de cap, greutate în concentrare şi chiar oboseală.
Specialiștii atrag atenția că, în momentul în care organismul nu primeşte suficiente lichide, scade volumul de sânge din organism, scăzând în același timp și cantitatea de oxigen şi numărul de substanţe nutritive vitale necesare organismului pentru a funcţiona corect.