stiinta si cercetareGuvernul României a aprobat marţi, 21 octombrie, noua Strategie Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 (SN CDI 2020) elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Documentul susţine rolul strategic şi poziţia prioritară a cercetării ca motor de creştere a competitivităţii economice şi urmăreşte conectarea la noile priorităţi ale ştiinţei şi tehnologiei din Uniunea Europeană stabilite de strategia Europa 2020, dar şi în principalul instrument de implementare – programul Orizont 2020.

Existenţa unei strategii naţionale în domeniul CDI, bazată pe priorităţi de specializare inteligentă, determinate în conformitate cu metodologia de elaborare a strategiilor regionale de inovare a Comisiei Europene, reprezintă o condiţie necesară prealabilă pentru finanţarea din fonduri europene structurale şi de investiţii a obiectivului tematic 1«Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi a inovării», prevăzutîn Acordul de parteneriat România-Uniunea Europeană. Noul ciclu strategic 2014-2020 ţine seama de rezultatele obţinute în ultimele douădecenii de reformă a cercetării şi inovării, ca şi de tendinţele internaţionale care susţin o ştiinţă mai bine interconectată şi mai puternic orientată spre impactul practic al rezultatelor sale“, a declarat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 a fost elaborată în cadrul unui proiect de anvergură derulat în anul 2013, în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale – Activitatea de Cercetare, condus de un consorţiu alcătuit din 14 organizaţii cu profil de cercetare-dezvoltare şi cu contribuţii din partea a peste 150 de organizaţii din categorii reprezentative la nivel naţional, atât pentru mediul academic – universităţi şi institute de cercetare, cât şi pentru mediul economic. Pentru determinarea priorităţilor a fost utilizat un ansamblu de instrumente de tip prospectiv, care au implicat consultarea directă şi online a peste 4000 de cercetători şi specialişti, în privinţa evoluţiei şi impactului domeniilor ştiinţei şi tehnologiei deopotrivă pe plan naţional şi internaţional. 

„Obiectivele promovate prin SN CDI 2020 în privinţa dezvoltării sistemului naţional CDI susţin realizarea în orizontul 2020  ţintei de 2% din PIB investiţii publice şi private în cercetare, ţintă asumată de România în contextul Strategiei Europa 2020. Este un obiectiv foarte ambiţios, care implică o creştere a investiţiilor în următorii ani. Este decisiv să continuăm schimbarea începută în 2013, astfel încât să creăm un mediu favorabil şi atractiv pentru investiţiile private în cercetare prin finanţarea cercetării cercetării aplicate, precum şi prin parteneriate public-privat între institutele de cercetare, universităţi şi mediul economic-antreprenorial. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari provocări din perioada 2014-2020 iar pentru a realiza acest obiectiv este necesară o schimbare şi în structura şi comportamentul companiilor, pentru a deveni adevăraţi promotori ai inovării, pe baza eforturilor proprii de cercetare-dezvoltare”, a declarat ministrul Mihnea Costoiu.

Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 a identificat şi zonele în care România poate avea contribuţii semnificative şi prin care poate beneficia de rezultatele ştiinţei şi ale inovării în creşterea competitivităţii. Strategia vizează următoarele trei categorii de priorităţi:

  • Priorităţile de specializare inteligentăpresupun definirea şi consolidarea unor domenii de competenţă ridicată în care există avantaje comparative reale sau potenţiale şi care pot contribui semnificativ la PIB. Prin concentrarea de resurse şi mobilizarea unei mase critice de cercetători, aceste domenii pot asigura, inclusiv în dimensiunea lor regională, competitivitatea pe lanţurile de valoare adăugată regionale şi/sau globale. Domeniile de specializare inteligentă identificate şi susţinute prin SN CDI 2020 sunt următoarele: bioeconomia; tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor; spaţiu şi securitate; energie, mediu şi schimbări climatice şi eco-nano-tehnologii şi materiale avansate.
  • Priorităţile cu relevanţă publicăvizează investirea de resurse şi de creativitate în domenii în care cercetarea şi dezvoltarea răspund unor nevoi sociale concrete şi presante. Aceste priorităţi presupun dezvoltarea capacităţii sectorului public de a scana spaţiul tehnologiilor noi şi emergente şi de a solicita soluţii inovatoare de la operatorii CDI publici şi privaţi.  Prin SN CDI 2020 sunt susţinute următoarele priorităţi cu relevanţă publică: sănătate, patrimoniu şi identitate culturală, respectiv tehnologii noi şi emergente.
  • Cercetarea fundamentalărămâne prioritară în cadrul strategiei lansate de MEN. În timp ce în domeniile prioritare anterioare se urmăreşte cu precădere creşterea relevanţei şi impactului activităţilor de cercetare şi inovare pentru dezvoltarea competitivă a mediului economic şi pentru creşterea calităţii vieţii sociale, cercetarea fundamentală stimulează investigarea în domenii de frontieră ale cunoaşterii ştiinţ Sunt vizate atât ştiinţele de bază (matematică, fizică, chimie, ca şi ştiinţele vieţii, ale naturii şi inginereşti), dar şi discipline umaniste şi socio-economice, urmărindu-se atingerea nivelului de calitate şi vizibilitate propriu standardelor internaţionale pentru producţia ştiinţifică.

Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 susţine concentrarea resurselor de cercetare în jurul infrastructurilor majore în care România s-a angajat să investească în perioada următoare: Laserul de ultra-înaltă putere ELI – NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) şi Centrul internaţional pentru cercetări avansate „Fluvii, Delte, Mări «Danubius»” – Delta Dunării.

Strategia va fi operaţionalizată printr-o serie de instrumente, care includ instrumentele principale de implementare, coordonate de MEN – Activitatea de Cercetare (Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020 (PNCDI 3) şi Axa Prioritară 1 – Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare pentru susţinerea afacerilor şi competitivitate din Programul Operaţional Competitivitate), programele de cercetare ale Academiei Române, planurile sectoriale de cercetare ale ministerelor de ramură şi componentele de cercetare-dezvoltare din Programul Operaţional Regional 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, coordonat de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv Programul Operaţional Dezvoltare Rurală 2014-2020, coordonat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alături de alte politici publice în sprijinul cercetării, din sectoare conexe (competitivitate, industrială, financiară, fiscală, de concurenţă, de ajutor de stat, educaţionale etc.)

Strategia susţine, de asemenea, şi finanţarea clusterelor existente sau în formare, în special în domeniile de specializare inteligentă şi ale tehnologiilor emergente , cu impact major pentru creşterea durabilă a competitivităţii economiei.

Strategie Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 (SN CDI 2020) este disponibilă online la adresa http://www.research.ro/uploads/politici-cd/strategia-cdi-2014-2020/strategia-cdi-2020_-proiect-hg.pdf