Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa le recomandă clienților care au achiziționat leagănul pentru copii GUNGGUNG să nu îl mai folosească și îi invită să îl returneze în magazin, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs.
În urma utilizării leagănelor pentru copii GUNGGUNG, s-a observat riscul ca sistemul de suspendare să se desprindă de structura de suport. Ca urmare, produsul a fost retras de la vânzare din toate magazinele IKEA din lume.
Produsele GUNGGUNG retrase de pe piață au următoarele coduri: 702-439-72, 502-439-73, 302-439-74 și 402-730-36. Numai produsele menționate mai sus sunt incluse în această acțiune de retragere de produs.
„Compania IKEA dezvoltă produse care stimulează creativitatea copiilor și nevoia lor firească de joacă. Cei mici nu au grija siguranței atunci când se joacă, de aceea noi trebuie să fim atenți la acest lucru. În Compania IKEA, unul dintre principiile după care ne ghidăm este să vindem numai produse pe care le-am da și copiilor noștri. Însă, chiar dacă fiecare produs este testat înainte de vânzare, conform tuturor standardelor și legislației în vigoare, pot apărea incidente. Retragem de pe piață leagănele GUNGGUNG, pentru a evita orice risc.”, declară Cindy Andersen, Business Area Manager pentru produsele pentru copii.
Compania IKEA se concentrează, în primul rând, pe prevenirea oricăror riscuri de producere a vreunui incident, mai degrabă decât pe remedierea unor eventuale urmări ale acestora. De aceea, în cazul în care un produs din gamă nu corespunde standardelor de calitate sau aşteptărilor clienţilor, Compania IKEA ia măsuri imediate.
Procedeele de testare a produselor IKEA se bazează pe situaţii de folosire în viaţa de zi cu zi și sunt realizate atât în laboratoare externe acreditate, cât și în cadrul companiei. Pentru fiecare produs destinat copiilor, testele se desfășoară atât în condiții normale de utilizare, cât și în scenarii în care copiii adaptează produsul respectiv în alte activități.
Testele de siguranţă, preliminare punerii în vânzare a leagănului GUNGGUNG, nu au arătat niciun defect. Chiar și în aceste condiții, compania a decis să retragă din magazine leagănul GUNGGUNG. Produsul a fost vândut în majoritatea magazinelor IKEA din lume începând cu 1 aprilie 2014, în număr de 22.907 exemplare. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 57 de bucăţi începând cu 10 martie 2014, la preţul de 79,99 lei şi nu a primit nicio sesizare.
Clienţii care au cumpărat leagănul GUNGGUNG sunt invitați la departamentul Relații Clienți din magazin, începând chiar de astăzi, 16 septembrie 2014, pentru a primi înapoi suma de bani plătită pe produs.