Specialiştii de boli infecţioase au infirmat infecţia cu virusul Ebola în cazul pacientului din Ploieşti transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei BALŞ.
„În cursul serii de duminică s-a precizat diagnosticul la pacientul respectiv fiind vorba de malarie. Pacientul a fost transferat la Spitalul Victor Babeş de Boli tropicale unde este sub terapie şi în momentul de faţă evoluţia este deocamdată stabilă. Lucrurile s-au derulat absolut ca la carte, toată lumea şi-a făcut treaba aşa cum a fost stabilit la nivelul ministerului împreună cu domnul ministru Bănicioiu. Transportul a fost securizat, primirea a fost făcută pe circuit separat, plasarea pacientului s-a făcut într-o arie izolată. Diagnosticul nostru s-a confirmat”, a afirmat profesor doctor Adrian Streinu-Cercel.
În aceste zile, Ministerul Sănătăţii a revizuit procedurile de monitorizare, supraveghere şi control a bolilor transmisibile aplicate în astfel de situaţii.
„Persoanele care se întorc în România şi vin din ţări care ar putea să constituie sau chiar constituie surse ale acestei infecţii vor fi informaţi în scurt timp prin materiale tipărite la intrarea în ţară şi vor fi îndrumaţi dacă este necesar către sistemul medical. Tratamentul acestor pacienţi se va face exclusiv în spitale de boli infecţioase. Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea ca, pe lângă Institutul Naţional Matei Balş şi alte spitale de boli infecţioase din ţară care au secţii dedicate şi care sunt echipate corespunzător printr-un program al Băncii Mondiale , respectiv Cluj, Timişoara, Iaşi să facă parte din acest sistem”, a declarat conf. dr. Alexandru RAFILA, consilierul ministrului Sănătăţii pe probleme de sănătate publică.