OCC 3Dacă luna iunie a debutat astăzi la Opera Comica pentru Copii cu premiera mult aşteptată a baletului „Alba ca Zapada”, inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm, spectacol pe care veţi avea ocazia să îl vedeţi în zilele de luni şi marţi ale lunii, vineri, 6 iunie (17.00) o altă supriză este pregătită spectatorilor: premiera „Invitatie la castel”.

Sub acest titlu atractiv teatrul bucureştean a reunit cele mai îndrăgite fragmente din opere şi balete aplaudate de micii melomani pe scena Operei Comica pentru Copii  în decursul ultimelor stagiuni. „Bărbierul din Sevilla”, „Mirandolina”, „Domnul Conopidă”, „Don Pasquale”, „Figaro”, „Directorul de teatru” sunt doar câteva dintre spectacolele instituţiei care au fost reprezentate cu sala plină şi din care veţi urmări cele mai antrenante şi mai aplaudate momente. Secvenţe de balet pe ritmuri de fado, fragmente din „Carmina Burana” sau din momentul coregrafic „Alb şi Negru” vor întregi o frumoasă seară la Opera Comica pentru Copii.

O gală extraordinară la care trebuie să vă grăbiţi să prindeţi un bilet, pentru una dintre cele trei reprezentaţii: vineri 6, 13, 20 iunie, de la ora 17.00! Îşi vor da concursul soliştii vocali şi balerinii instituţiei, alături de micile vedete ale teatrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.