simulare evaluare„În acest semestru, pe lângă activităţile curente, cunoscute deja de către elevi, părinţi şi profesori, sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere. Este vorba despre evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care va avea loc în luna mai, despre simularea Evaluării Naţionale prin care elevii clasei a VIII-a vor trece în luna februarie şi despre simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, care va avea loc în martie, în paralel cu simularea, cunoscută deja, în cazul elevilor clasei a XII-a”, a transmis ministrul Educatiei luni intr-un mesaj remis presei.

Potrivit lui Remus Pricopie, aceste simulări şi evaluări pe parcurs, desfăşurate pe baza unor proceduri standard la nivel naţional, sunt extrem de importante şi de necesare. Ele reprezintă o radiografie a sistemului de învăţământ, oferă rezultate comparabile şi permit acţiunea pe două paliere. Pe de o parte, profesorii vor avea posibilitatea să intervină din timp, prin mijloace specifice, pentru a remedia problemele punctuale şi a îmbunătăţi rezultatele finale. Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale va dispune de un tip de feed-back care îi va permite să introducă mai multă coerenţă în politicile educaţionale şi să crească performanţa şi calitatea sistemului de învăţământ.

“Va exista, aşadar, o intensificare a activităţii cadrelor didactice, a elevilor, dar şi a conducerii unităţilor de învăţământ. Sunt convins că dăruirea şi responsabilitatea tuturor celor implicaţi în organizarea şi derularea acestor activităţi vor fi, ca de fiecare dată, la cote maxime şi, cu o bună coordonare, rezultatele vor fi foarte bune. Pentru că mâine încep testele în cadrul simulărilor pentru examenul de Evaluare Naţională, cu proba de limbă şi literatură română, le urez elevilor mult succes şi putere de concentrare. Toţi elevii trebuie să ştie că subiectele vor fi de nivel mediu şi că acest exerciţiu îi ajută şi îi pregăteşte în vederea examenului din iunie.”, a mai aratat ministrul Educatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.