Cercetătorii de la Boston University au studiat concepţiile copiilor privind vremea de dinaintea conceperii lor, intervievând copii din două culturi foarte diferite din Ecuador. Studiul, publicat în jurnalul Child Development, se înscrie în volumul tot mai important de lucrări ştiinţifice ce studiază rădăcinile cognitive ale religiei, informeaza Descopera.ro, citand un articol publicat de Dailymail.co.uk.
Cele mai multe dintre studiile asupra posibilităţii prelungirii existenţei după moarte au arătat că atât copiii, cât şi adulţii cred, în general, că atunci când oamenii mor, nevoile fizice precum foamea iau sfârşit, iar emoţiile continuă să existe într-o formă oarecare, însă nu-şi pun întrebarea de unde vin aceste convingeri.
Studiul a presupus intervievarea copiilor din Shuar din bazinul ecuadorian al Amazonului, o comunitate de indigeni pe care a ales-o deoarece aici copiii nu au credinţe de origine culturală privind existenţa înainte de concepţie şi se bănuia că asemenea copii, confruntaţi permanent cu priveliştea naşterii şi a morţii în cadrul unor activităţi precum creşterea animalelor şi vânătoarea, ar avea o viziune mai raţională, o perspectivă „biologică” asupra timpului de dinaintea conceperii lor.
Pentru comparaţie, au fost intervievati si copii de religie romano-catolică dintr-o zonă urbană din apropiere de capitala ecuadoriană, Quito, copii care fuseseră învăţaţi că viaţa începe cu adevărat doar din momentul concepţiei.
Copiilor le-au fost arătate desene ce înfăţişau un copil, o femeie tânără şi aceeaşi femeie în timp ce era gravidă, apoi le-au fost puse întrebări legate de capacităţile, gândurile şi emoţiile copilului reprezentat, în cursul fiecărei etape.
Rezultatele au fost surprinzătoare: ambele grupuri au dat răspunsuri remarcabil de asemănătoare. Copiii gândeau că trupurile lor nu existau înainte de naştere şi că nu aveau capacitatea de a gândi ori de a-şi aminti ceva. Totuşi, ambele grupuri au răspuns că emoţiile şi dorinţele lor existau încă dinainte de a se naşte. Deşi, în general, spuneau că, înainte de a se fi născut, nu aveau ochi şi nu puteau să vadă, copiii declarau totuşi, deseori, că erau fericiţi că aveau să-şi cunoască în curând mama sau că erau trişti că erau despărţiţi de familia lor.
Cercatatorii cred ca această trăsătură umană ar putea fi un produs secundar ar gândirii noastre sociale avansate, deoarece oamenii tind să îi vadă pe ceilalţi ca pe o sumă a stărilor lor de spirit, iar dorinţele şi emoţiile sunt esenţiale în prevederea comportamentului altora. Deoarece această capacitate este extrem de utilă, ea se extinde şi asupra altor laturi ale gândirii noastre, astfel că oamenii tind să vadă potenţiale conexiuni acolo unde ele nu există. Aşa se face că ideea că sufletul ar supravieţui separat de trup, deşi neştiinţifică, este naturală şi adânc înrădăcinată.
