Rockerul american Bruce Springsteen intenţionează să le ofere spectatorilor de la concertele sale live o brăţară care să le permită înregistrarea concertului şi descărcarea sa pe internet, a afirmat solistul într-un interviu.
Potrivit unui comunicat de presă, descărcările online de la concerte vor fi posibile odată cu concertul din Cape Town, în Africa de Sud, care va avea loc pe 28 ianuarie, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album al solistului, “High Hopes”, potrivit Mediafax.ro.
“Fanii din întreaga lume vor putea achiziţiona o brăţară specială cu USB, atât online, cât şi înainte de concert. Aceştia vor putea descărca un concert la alegere pe brăţara cu USB (la aproximativ 48 de ore după terminarea concertului)”, se arată în comunicat.
“High Hopes”, ce trebuia lansat oficial pe 17 ianuarie, a fost postat pe site-ul de comerţ online Amazon pe 28 decembrie, cu câteva săptămâni mai devreme. Această “scăpare” a celor de la Amazon nu a trecut neobservată şi albumul a fost descărcat de câteva ori până când reprezentanţii site-ului au remarcat greşeala şi au eliminat-o.
Albumul “High Hopes” este al 18-lea material discografic de studio pe care Springsteen îl lansează şi este rezultatul a zece ani de înregistrări. Albumul cuprinde şi două cântece înregistrate alături de foşti membri ai trupei E Street, care între timp au murit – Danny Federici, decedat în 2008, şi Clarence Clemons, decedat în 2011.
Bruce Springsteen, născut pe 23 septembrie 1949, este cunoscut pentru popularizarea genului “heartland rock”, versurile poetice ale cântecelor sale şi sentimentele tipic americane transmise, centrate pe New Jersey-ul natal. Poreclit “The Boss”, Springsteen a lansat mai multe albume rock de succes, printre care “Born in the USA” şi “Born to Run”, şi a vândut peste 120 de milioane de discuri în întreaga lume. A fost recompensat cu 20 de premii Grammy, două Globuri de Aur şi un Oscar. Este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului 20, iar în 2004 revista Rolling Stone l-a inclus în topul celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor, pe locul 23.