depresieCea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2014, cade pe 20 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.

Teoria despre “Blue Monday” a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului, informează theguardian.com.

Psihologul a luat în considerare vremea din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mare parte dintre oameni urăşte zilele de luni, potrivit Mediafax.ro.

Astfel, Cliff Arnall a stabilit ca cea de-a treia zi de luni a anului să fie considerată cea mai deprimantă zi, având în vedere că oamenii în această perioadă manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influenţată să îşi programeze o vacanţă în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.

În schimb, în acest an, o companie de băuturi contrazice această teorie, anunţând că “Blue Monday” nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, consideră compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.