Prețurile călătoriilor cu avionul variază foarte mult nu numai de la o companie aeriană la alta, ci chiar și pentru același zbor al aceleiași companii. Unii pasageri plătesc mai mult pentru bilete, în timp ce alții se bucură de prețuri mai mici. Jurnalistii de la Money.ro, au descoperit câteva secrete ce vă pot ajuta să achiziționaţi bilete mai ieftine de avion.
Primul sfat este acela de a compara ofertele mai multor companii aeriene. Există mai multe site-uri care oferă servicii de comparare a prețurilor biletelor de avion.
Un alt truc ar fi sa luati în considerare distanța de la aeroport până la orașul de destinație. Comparând prețurile biletelor afișate de diferite companii pentru diferite curse, veţi constata că cele care au ca destinație un aeroport mare în oraș sau în imediata apropiere de un mare centru urban sunt mai scumpe, în timp ce biletele pentru aeroporturile situate la câteva zeci de kilometri distanță de destinație sunt mai ieftine. Totuși, cu tot cu prețul plătit pentru acest drum, sunt șanse foarte mari să ieșiţi mai ieftin decât dacă aţi fi aterizat direct în marele oraș, mai scrie Money.ro.
Un alt secret ar fi ziua plecării cu avionul. Se pare că cele mai ieftine bilete de avion sunt cele pentru zilele de marți, miercuri și sâmbătă, iar cele mai scumpe sunt zborurile de vineri și duminică. Aceasta deoarece companiile aeriene profită de faptul că pasagerii doresc să profite la maximum de timpul lor liber și preferă să plece vinerea și să se întoarcă duminica.
Puteţi beneficia de prețuri bune și dacă găsiti un pachet turistic care să cuprindă biletul de avion dus-întors și cazarea sau o altă combinație de călătorie.
Companiile aeriene modifică în mod constant prețurile biletelor, chiar și de câteva ori pe săptămână. E indicat așadar să verificați cel puțin o dată pe săptămână prețurile biletelor, atunci când vă planificaţi o călătorie. Atunci când apare o ofertă, decideți-vă repede și cumpărați biletul, deoarece aceasta ar putea dispărea imediat.
S-a observat , de asemenea, că cele mai bune prețuri sunt în perioada cuprinsă între trei săptămâni și patru luni dinaintea plecării. Poate fi luată în calcul și varianta de a căuta oferte last-minute, adică atunci când avionul nu este ocupat cu câteva zile înainte de plecare, prețurile pot fi mult reduse.
Ziariștii de la Money.ro au mai observat că ar fi mai eficient ca atunci când se pleacă în grup, de exemplu cu familia, biletele să fie achiziționate separat, deoarece companiile propun biletele de grup la prețuri mai mari, chiar dacă sunt disponibile și variante mai ieftine. Totuși, dacă plecați într-o călătorie într-un grup mai mare,verificaţi în prealabil dacă au rămas suficiente locuri pentru toată lumea.