Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au anunțat luni că au început o campanie de vaccinare a 23 milioane de copii în Orientul Mijlociu împotriva poliomielitei, după descoperirea a 17 cazuri în Siria, fiind vorba de operațiunea cea mai vastă întreprinsă vreodată în această zonă.
Potrivit unui anunț făcut anterior de OMS, campania va avea loc în Siria, Liban, Iordania, Turcia, Irak, Egipt, țări unde se află numeroși refugiați sirieni, precum și în Cisiordania și în întreaga Fâșie Gaza.
Campania de vaccinare vine ca reacție la descoperirea unor copii atinși de poliomielită în Siria, pentru prima dată din 1999. În comunicat se vorbește de un număr de 17 cazuri: 15 în Deir Ezzor (est), unde rebelii controlează zone largi, unul în Alep (nord) și unul în Duma, în apropiere de Damasc, potrivit Agerpres.ro.
Organizațiile sanitare estimează că există un risc sporit în legătură cu propagarea maladiei în regiune.
Poliomielita este o maladie foarte contagioasă care îi afectează mai ales pe copiii sub cinci ani. Ea poate provoca paralizia în câteva ore și poate fi fatală în unele cazuri. Tulpina care i-a afectat pe copiii din Siria are legătură cu tulpina provenită din Pakistan, care a fost, de asemenea, detectată în eșantioane de ape uzate din Egipt, Israel și Teritoriile palestiniene.