Ziua de 1 decembrie 2013 se anunţă a fi mult mai diversificată decât în alţi ani, bucureştenii fiind invitaţi să asiste la defilarea de la Arcul de Triumf, să participe la ziua porţilor deschise la Palatul Parlamentului şi la Guvern, să întâmpine familia regală în Gara de Nord şi să guste din preparatele culinare oferite de primăriile de sector, informeaza Mediafax.ro.
Peste 2.000 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază participă la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
Soldaţilor români li se adaugă 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite. Pe sub Arcul de Triumf vor mai trece 200 de mijloace tehnice şi 35 de aeronave vor survola piaţa.
- Ziua Porţilor Deschise la Parlament. Vizitatorii, întâmpinaţi cu brazi împodobiţi şi foc de artificii: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că de 1 Decembrie, când la Cameră se va organiza “Ziua Porţilor Deschise”, va exista şi un foc de artificii, care se datorează unei sponzorizări. El a mai arătat că, tot pentru prima dată, Camera va avea doi brazi, unul în interior şi unul în exterior.
- Ziua Porţilor Deschise la Palatul Victoria: Premierul Victor Ponta a anunţat că şi la Palatul Victoria va fi organizată, pe 1 Decembrie, “Ziua Porţilor Deschise” şi a afirmat că vrea ca mesajul care să fie transmis de către miniştri cu ocazia acestei zile să fie acela de unitate, mândrie şi speranţă că “vremurile în sfârşit se îndreaptă”.
- Şi Arcul de Triumf va putea fi vizitat, gratuit, de vineri până duminică, edificiul fiind şi gazda unor expoziţii atractive.
- “Salonul Regal” din Gara de Nord, restaurat în forma din vremea lui Carol I, inaugurat pe 1 Decembrie
- Principesa Margareta şi principele Radu, alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, vor efectua, duminică, de Ziua Naţională, un drum simbolic cu trenul regal, iar la finalul călătoriei va fi inaugurat “Salonul Regal” din Gara de Nord, restaurat în forma din vremea regelui Carol I. Potrivit Casei Regale, trenul regal va pleca duminică, la ora 13.00, din Gara Sinaia, plecarea fiind precedată de un ceremonial care va începe la ora 12.45. Accesul publicului la eveniment este liber. Călătoria se va încheia la ora 15.45, când trenul regal va ajunge în Gara de Nord din Bucureşti. Principesa Margareta, principele Radu, principesa Elena şi principele Nicolae, alături de ministrul Transporturilor, vor participa la ceremonia de inaugurare a “Salonului Regal” de la Gara de Nord, restaurat în forma originală, din vremea regelui Carol I.
- Ziua Naţională a României, sărbătorită în Sectorul 6 cu o mie de porţii de fasole cu ciolan care vor fi oferite gratuit bucureştenilor, duminică, la evenimentul organizat în parcarea din zona Pieţei Drumul Taberei. “De 1 Decembrie, Primăria Sectorului 6 organizează un eveniment dedicat Zilei Naţionale a României, în parcarea din faţa Pieţei Drumul Taberei”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Potrivit sursei citate, începând cu ora 10.30, toţi locuitorii Sectorului 6 sunt invitaţi să celebreze 95 de ani de la Marea Unire cu peste 1.000 de porţii de fasole cu ciolan, într-un cadru specific cu muzică populară.
- Sectorul 2 oferă, gratuit, 100.000 de sarmale şi ţuică fiartă, duminică, la 20 de corturi ostăşeşti amenajate special pentru acest eveniment.
- Circulaţia a fost restricţionată, în Bucureşti, încă de vineri, din cauza repetiţiilor desfăşurate înainte de Ziua Naţională, însă Brigada Rutieră a Capitalei a oferit o HARTĂ a rutelor ocolitoare valabilă până duminică seara.