bani europeniInstituţiile naţionale şi IMM-urile pot accesa pentru proiecte de cercetare fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro disponibile prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE), potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Alocarea acestei sume reprezintă materializarea prevederilor Acordului de implementare a programului “Cercetare în sectoarele prioritare”, semnat de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. prin care România poate atrage granturi prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European.

Fondurile sunt asigurate de Norvegia, Islanda şi Liecthenstein şi vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte în următoarele domenii: ştiinţe sociale şi umaniste, energie regenerabilă, sănătate şi alimentaţie sănătoasă şi managementul protecţiei mediului. Norvegia este principalul contributor al programului, cu o contribuţie de 97 la sută.

Beneficiarii direcţi sunt instituţiile naţionale de cercetare, precum şi partenerii din mediul economic care se încadrează în categoria IMM-urilor.

Aceştia pot aplica pentru granturi până pe 17 ianuarie 2014, potrivit site-ului Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), care se ocupă de implementarea programului, al cărui buget total este de 21.681.063 de euro.

Alte detalii privind înscrierea în program sunt disponibile pe site-ul http://uefiscdi.gov.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.