postul craciunuluiPostul Crăciunului începe vineri şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, până în Ajunul Crăciunului, când se ţine post negru până în jurul orei 15.00 şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului.

Potrtivit Mediafax.ro, anul acesta lăsatul de sec se face joi seară. Postul Crăciunului ţine de vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marţi, 24 decembrie, ziua din Ajunul Crăciunului fiind o zi de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun, din data de 25 decembrie.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezi de piatră.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Se dă dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie – 16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte.

Conform Calendarului creştin ortodox pe anul 2013, zilele din Postul Crăciunului cu dezlegare la peşte sunt: 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului; 23, 24 şi 25 noiembrie, în această din urmă zi fiind sărbătoriţi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României; 1 decembrie; 3 decembrie – ziua Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; 5 decembrie – Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit; 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Ierarh Spiridon; 14 şi 15 decembrie.

În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.