obezitate feteObezitatea este factorul cel mai semnificativ pentru o pubertate precoce la fete, care le afectează pe femeile albe mai devreme decât în trecut, potrivit autorilor unui studiu publicat luni în Statele Unite, citat de Mediafax.ro. “Acest studiu sugerează faptul că pediatrii ar trebui să redefinească vârstele pentru pubertatea precoce şi cea tardivă la fete”, a declarat medicul Frank Biro de la Spitalul pentru copii din Cincinnati (statul Ohio), coordonatorul studiului.

“O maturitate avansată la fete are implicaţii clinice importante atât la nivel psihosocial cât şi biologic”, a adăugat el. Fetele cu o maturizare precoce prezintă riscul de a se confrunta cu multiple probleme, precum lipsa de încredere în sine, depresie, eşecul şcolar şi comportamente asociale.

O pubertate precoce creşte totodată riscul de obezitate, de hipertensiune şi de mai multe cancere, inclusiv cel mamar şi cel ovarian.

Autorii au examinat 1.239 de fete în clinici din regiunea oraşului San Francisco, din Cincinnati şi din New York, pentru a determina începutul pubertăţii lor. Ei au monitorizat dezvoltarea bustului şi impactul avut de acest fenomen asupra indicelui de masă corporală (IMC), în funcţie de rasă şi origine etnică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.